Get Adobe Flash player 

Coabitare PNL-PSD sub basca lui Ion Iliescu, dar fără papioanele europene

8 octombrie 2007

Stirile zilei

 
Preşedintele executiv al PLD, Gheorghe Flutur, a afirmat, sâmbătă (06 octombrie 2007), că PNL coabitează cu PSD ''sub basca lui Ion Iliescu'' şi că a renunţat la ''papioanele europene''.
 
În opinia liderului liberal-democrat, acest lucru se datorează faptului că preşedintele onorific al PSD, Ion Iliescu, a votat împotriva moţiunii de cenzură iniţiată chiar de formaţiunea politică din care face parte.
 
"Asistăm la o guvernare la nivel naţional Tăriceanu – Ion Iliescu. Parlamentarii PNL l-au aplaudat pe Ion Iliescu la scenă deschisă şi am avut sentimentul că PNL şi Călin Popescu Tăriceanu îmbracă basca lui Ion Iliescu şi lasă papioanele europene", a afirmat liderul PLD.
Potrivit lui Flutur, acest lucru se reflectă şi în teritoriu pentru că "guvernarea Tăriceanu – Iliescu, la Iaşi poate fi tradusă în guvernarea Fenechiu – Solcanu".
 
"Coabitarea PNL cu nucleul dur din PSD din jurul lui Ion Iliescu este vizibilă. Acest nucleu este de 40 de parlamentari care semnează şi nu votează. Parlamentarii PLD au votat la vedere. Astfel, din calculul matematic rezultă că 26 PLD plus 75 PD egal 101 voturi. Adăugăm şapte de la minorităţi şi alte patru de la PNL pentru ca în final să rezulte că 40 de parlamentari PSD nu au votat'', a explicat preşedintele executiv al PLD.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.