Get Adobe Flash player 

Laptele şi produsele lactate se vor scumpi cu 5%

10 octombrie 2007

Stirile zilei

 
Laptele şi produsele lactate se vor scumpi în medie cu cinci% până la finele acestui an, a declarat preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Valeriu Steriu.
 
„Creşterea preţurilor la gaze, energie, combustibil şi materie primă vor influenţa evoluţia preţurilor la lapte şi produse lactate cu cel mult 5% până la finele acestui an”, a precizat Steriu.
Fiecare fabrică va aplica un procent de majorare în funcţie de stocurile de materie primă şi de influenţele pe care acestea le vor avea în costurile de producţie.
 
Producătorul de produse lactate „Covalact” va scumpi laptele şi produsele lactate în două rânduri, până la sfârşitul acestui an. „Până la sfârşitul lunii octombrie vom mări preţul laptelui cu aproape 10%, iar până la sfârşitul lui 2007, cu încă aproximativ 10%”, a declarat directorul general al „Covalact”, Ioan Bălan.
 
Preţul laptelui şi produselor lactate se va majora din cauza creşterii preţurilor materiilor prime, potrivit declaraţiilor directorului Covalact. „În unele zone, în funcţie de regiunile afectate de secetă, materia primă înregistrează creşteri de până la 20%. Preţul cerealelor, spre exemplu, s-a dublat în unele zone. De asemenea, creşterea preţului laptelui şi produselor lactate este cauzată de creşterea preţurilor la energie, a salariilor şi a costurilor ambalajelor”, a menţionat Bălan.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.