Abonează-te la:
Newsletter
| Articole
| Comentarii
| Ştiri prin email
Bani sau dividende pentru proprietarii imobilelor naţionalizate
30 octombrie 2007
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a anunţat că proprietarii deposedaţi abuziv de bunuri imobile, în perioada regimului comunist, vor primi în compensare, începând cu data de 15 noiembrie, bani lichizi, în cazul în care au optat pentru această variantă, în locul acţiunilor de la „Transelectrica” SA.
Anul viitor, cei care au acceptat acţiunile acestei companii vor primi dividende în valoare de 9,5 milioane euro. „După cum se ştie, foştii proprietari cărora li s-au naţionalizat imobilele au primit şi vor mai primi acţiuni la «Transelectrica» SA. Aceste acţiuni echivalează cu valoarea de piaţă evaluată a bunurilor confiscate. Valoarea unei acţiuni dată drept despăgubire a fost evaluată pe baza evoluţiei pe ultimele luni a valorii unui titlu «Transelectrica» SA”, a mai spus Vosganian.
Peste 80% dintre persoanele ale căror imobile au fost confiscate în perioada comunistă au acceptat propunerea de a primi acţiuni „Transelectrica” SA.
O persoană poate primi maxim 500.000 RON ca despăgubire
În momentul de faţă sunt 1.369 de acţionari la „Transelectrica”, valoarea totală fiind de aproximativ 12 miliarde RON. „În momentul în care «Transgaz» SA va fi listat la Bursă, îi vom onora şi pe cei care au optat pentru acţiuni la această companie. De asemenea, cei care doresc să primească bani lichizi îi vor putea primi de la data de 15 noiembrie”, a adăugat ministrul.
Acesta a precizat că vor primi bani drept despăgubiri aproximativ 1.400 de persoane, iar suma totală ce va fi acordată se ridică la 129 de milioane de lei. „Suma maximă pe care o poate primi o persoană, cu titlul de despăgubiri, este de 500.000 RON. Cei îndreptăţiţi la despăgubiri de până la 250.000 RON vor primi toţi banii odată, iar cei care au de primit între 250.000 şi 500.000 RON vor lua banii în două tranşe anuale”, a explicat Vosganian. Acesta a precizat că acordarea despăgubirilor, pentru prima categorie de beneficiari, s-ar putea încheia până la sfârşitul anului.
Despăgubiri pentru românii care au aşteptat o viaţă întreagă un autoturism
Ministrul Economiei şi Finanţelor a mai declarat că are în intenţie să propună, la următoarea şedinţă de Guvern, un memorandum cu privire la acordarea de despăgubiri persoanelor care au depus bani la CEC înainte de 1989 în scopul achiziţionării de autoturisme. Acesta a precizat că suma totală a despăgubirilor pentru deponenţii CEC cu scopul cumpărării de maşini Dacia sau alte mărci va creşte la 200 milioane de euro, comparativ cu 120-150 de milioane de euro cât s-a vehiculat până în prezent.
„Am aflat că nu toţi deponenţii la CEC voiau să cumpere autoturisme Dacia. Erau unii care voiau Skoda, alţii Aro sau alte mărci care existau atunci pe piaţa noastră. La ultima evaluare a reieşit că, în iureşul schimbărilor ce au intervenit în instituţia CEC, s-a pierdut inventarul cu opţiunile celor care depuseseră beni pentru a-şi cumpăra o maşină”, a explicat ministrul Varujan Vosganian. Acesta a menţionat faptul că va dura destul de mult până când vor fi reconstituite listele, însă a ţinut să precizeze pentru cei interesaţi că toţi foştii deponenţi merită să primească despăgubiri.
Trimite prin email
|
































Comentează acest articol