Get Adobe Flash player 

Infrastructura proastă, lipsa promovării şi a hostelurilor, principalele puncte slabe ale turismului ieşean

22 februarie 2008

Stirile zilei

 
Coordonatorii proiectului transfrontalier intitulat "Beautiful Moldova", lansat în octombrie 2007, au prezentat vineri, 22 februarie, rezultatele studiului privind potenţialul de dezvoltare a turismului în arealul descris de judeţul Iaşi împreună cu Republica Moldova.
 
Conform datelor statistice cuprinse în acest studiu numărul turiştilor care s-au cazat în judeţul Iaşi a înregistrat o creştere în anul 2006 faţă de 2005 cu 10,41%, ajungând la peste 150.000 de cazări, în timp ce în primele două trimestre ale lui 2007, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, s-a întregistrat o creştere de doar 8,02%, ajungând la 91.500 de cazări, la jumătatea anului.
 
"În ceea ce priveşte situaţia vizitatorilor români şi străini care s-au adresat Biroului de Promovare Turistică Iaşi, în perioada 6 august – 31 decembrie 2007, putem spune că numărul acestora a fost de aproximativ 1.800. Cei mai mulţi turişti străini care s-au interesat de obiectivele turistice din Iaşi şi din regiune, înclusiv din Republica Moldova, au provenit din Franţa, în număr de 143, după care s-au remarcat spaniolii cu 124 de turişti şi apoi italienii, veniţi în număr de 80 de persoane", ne-a spus Anca Zota, şeful Biroului de Promovare Turistică din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi şi coordonator al proiectului "Beautiful Moldova".
 
Pe lângă starea proastă a infrastructurii şi promovarea prin mijloace neadecvate a obiectivelor turistice, unul dintre punctele slabe evidenţiate de studiul amintit este că Iaşul nu are spaţii de cazare de tip hostel, solicitate de foarte mulţi turişti străni, în special tineri, care nu sunt dispuşi să cheltuiască foarte mult pe partea de cazare.
 
Strategie de dezvoltare a turismului transfrontalier, definitivată până la toamnă
Rezultatele studiului, a cărui realizare a costat 2.100 de euro, vor fi utilizate la întocmirea strategiei de dezvoltare în domeniul turismului transfrontalier, care va trebui să fie definitivată până în toamna acestui an, când se va încheia proiectul.
 
"Următorul pas al proiectului este realizarea de materiale promoţionale cu toate obiectivele turistice din Iaşi şi din Republica Moldova. De asemenea, urmează să realizăm şi să amplasăm plăcuţele de semnalizare a obiectivelor turistice, de pe care cei interesaţi să poată obţine informaţiile de bază privitoare la respectivul obiectiv. Foarte importante sunt organizarea cursurilor de ghizi şi realizarea strategiei de dezvoltare a turismului în zegiunea Iaşi-Republica Moldova", ne-a mai spus Anca Zota.
 
Primaria Municipiului Iasi, prin Biroul de Promovare Turistică implementează acest proiect în parteneriat cu organizaţia neguvernamentală Mişcarea Ecologistă din Republica Moldova. Proiectul a beneficiat de 132.780 de euro de la Uniunea Europeană, dar şi Primăria Iaşi a contribuit cu 18.450 de euro.
 
Mai exact, finanţarea europeană a fost asigurată prin programul de vecinătate România – Moldova PHARE CBC 2004. Obiectivele generale ale proiectului sunt intensificarea dezvoltării turistice transfrontaliere, înfiinţarea unui birou de turism transfrontalier, în cadrul Biroului de Promovare Turistică Iaşi, precum şi elaborarea unui studiu privind potenţialul de dezvoltare a turismului în această zonă. Durata programului este până în noiembrie 2008.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.