Săptămâna trecută, revista FINANCIARUL a dezvăluit faptul că – în 2007, dar probabil şi în 2006 - SC "Fotbal Club Politehnica Iaşi" SA a obţinut licenţa de club profesionist în urma unei "inginerii financiare" care ar putea fi asimilată unui fals – nu şi-a declarat datoriile către bugetele de stat. Nici preşedintele Consiliului de Administraţie, Petru Radu, expert în economie, nici directorul economic nu au avut reacţii la informaţiile prezentate de revista noastră.
În schimb, a ieşit la rampă Sorin Boca, aşa-zis "preşedinte executiv", care n-a ajuns încă la performanţa de a "lega" nişte raţionamente logice. Singura "armă" la care a făcut apel în această polemică a fost acuzaţia de calomnie, contracarată cu transmiterea unui comunicat către redacţia noastră (fapt care, în realitate, nu s-a întâmplat) şi cu ameninţările, mediatizate în presă, că vom ajunge la… instanţele sportive!
Fără a face referire la datele financiare care rămân scrise negru pe alb în documentele contabile, fără a combate/nega vreo informaţie concretă publicată în articol (cu ce să o combată?!), acest Boca a afirmat că, de fapt, ar exista o campanie de denigrare a marii echipe de fotbal Poli Iaşi. Dar, la urma-urmei, ce să spună? Să recunoască matrapazlâcul? A reacţionat şi el… după posibilităţi!
Pe 23 iunie, FRF ar trebui să prezinte decizia finală în cazul cluburilor Poli Iaşi, Oţelul Galaţi şi Gloria Buzău, despre care se spune că ar fi fost verificate de o firmă de audit financiar. De ce nu se va lua nici o măsură împotriva "ingineriei financiare" de la Poli Iaşi, ne spune, indirect, Neculai Ciulu, într-o declaraţie acordată site-ului romaniansoccer.ro: "Este vorba despre o decizie definitivă şi irevocabilă şi este greu de crezut că se poate trece peste ea. Chiar dacă societatea de audit financiar angajată de Federaţie să verifice actele celor trei ajunge la concluzia că documentele nu sunt legale, UEFA va sancţiona în primă fază forul de la Bucureşti, urmând să interzică participarea echipelor româneşti în cupele europene. Oricum, situaţia este de nedorit, deoarece întregul fotbal românesc va avea mult pierdut de pe urma unor asemenea probleme".
Este clar, nu? Federaţia va face tot posibilul pentru ca firma de audit să nu găsească (sau să "nu vadă") nereguli care ar putea afecta fotbalul românesc sau, mai corect, anumite interese din fotbalul românesc. În plus, firma de audit evaluează după documentele (oficiale) care îi sunt puse la dispoziţie. Iar Poli Iaşi are, de la Finanţe, documente care susţineau că nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat, obţinute în baza mişmaşurilor contabile pe care le-am dezvăluit.
Şi altceva legat de audit: aţi văzut/auzit pe undeva vreo ştire, cât de mică, în care să se spună că reprezentanţii firmei de audit ar fi ajuns la Iaşi? Nici noi!
Pentru cei care nu au tangenţă cu lumea fotbalului, facem precizarea că Neculai Ciulu nu este "un nene" care îşi dă cu părerea despre fotbal. Conform site-ului menţionat, Neculai Ciulu este economist, fost director de licenţiere la Iaşi şi la Galaţi (două din cluburile auditate la acest moment), dar şi ex-vicepreşedinte în Copou. "Neculai Ciulu s-a ocupat trei ani la rând de obţinerea licenţei la Poli Iaşi, perioadă în care gruparea din Copou a obţinut fără nici un fel de probleme statutul de club profesionist", mai precizează romaniansoccer.ro. Şi tot despre Neculai Ciulu, cotidianul Evenimentul scria în iunie 2005: "După Viorel Cataramă, Viorel Păunescu şi Gigi Becali, ieşeanul Neculai Ciulu, directorul economic al clubului de fotbal Poli-Unirea Iaşi, va fi al patrulea român care va avea un autoturism Maybach 57 S".
Deşi au existat destule sesizări, Camera de Conturi Iaşi nu a efectuat controale la Poli Iaşi (unele nereguli au fost descoperite în urma controalelor efectuate la "parteneri" – Primăria, regiile etc). De ce nu s-a efectuat nici un control? Pentru că NU S-A PRIMIT APROBARE de la centru (Curtea de Conturi Bucureşti). Controalele "filialelor“ acestei instituţii se fac numai cu aprobare de la Bucureşti. Pentru cluburile de fotbal (în general, Poli nu este o excepţie) nu se dau aprobări de control decât în "cazuri extreme". Şi asta, desigur, "pentru binele fotbalului românesc"…
Suntem convinşi (peste 90%) că, "pentru binele fotbalului românesc", pe 23 iunie nu se va lua nici o decizie importantă, care să demaşte nereguli (la Poli sau în altă parte), şi se va continua pe acelaşi drum bătătorit de nereguli şi şmecherii. După o asemenea decizie, Boca (sau "alt Boca") de la Poli Iaşi va spune: "vedeţi, am avut dreptate! Noi suntem corecţi! A fost o campanie de calomnii". Conform proverbului: "hoţul neprins…"
Noi nu dorim să retrogradeze Poli Iaşi sau altă echipă, dar nici nu putem fredona la nesfârşit melodia care ar trebui să fie imn naţional – "las-o bă, că merge aşa", aşa că, după pronunţarea deciziei, vom transmite o scrisoare către UEFA, în care vom explica modalitatea de obţinere a licenţelor de club profesionist în România.
Nu vom iniţia acest demers pentru a reclama Politehnica Iaşi, ci pentru a-l informa pe preşedintele Michel Platini că "a fost luat de prost" de prietenii lui de la FRF, LPF şi de nişte "băieţi deştepţi" de la Iaşi. Şi asta pentru binele fotbalul românesc. Dar, mai presus de toate, din respect pentru lege…
Dan SCARLAT
26 Iunie 2008 la ora 9:10 am
Eu propun sa initiati o petitie sau cum s-ar numi ea si sa fie semnata de cit mai multe persoane, astfel incit avind in fata un numar cit mai mare de oameni care doresc sa afle adevarul POATE cei abilitati sa ia o decizie CORECTA chiar sa se miste de pe fotoliile lor calde si linistite si sa treaca la treaba. Eu cred ca intr-adevar trebuie odata sa se faca curatenie in fotbalul rominesc asa cum a fost si-m alte tari ca Italia, Polonia! Trebuie sa eliminam cancerul si sa-l extirpam, sa incepem sa ne curatam societatea de “sopirleli si sforareli”!!! (…vorba unuia din fostii ministrii de finante)
1 Iulie 2008 la ora 10:14 am
Nichita, banii publici, patronii de fotbalisti = mafie in fotabul iesean