Get Adobe Flash player 

Comisia Europeană a simplificat regulile referitoare la acordarea de ajutoare publice pentru IMM-uri

13 iulie 2008

Stirile zilei

 
Autorităţile publice care doresc să acorde ajutoare de stat pentru întreprinderi nu vor mai trebui să avertizeze Comisia Europeană, cu condiţia ca aceste ajutoare să fie susceptibile să favorizeze creşterea economică, informează un comunicat al Comisiei Europene.
 
Executivul comunitar a simplificat regulile în materie de acordare de ajutoare de stat pentru programele care vizează în mod clar crearea de locuri de muncă şi stimularea activităţii economice, în special pentru cele în favoarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Ideea de bază este că anumite categorii de ajutoare publice sunt conforme cu obiectivele urmate de Uniunea Europeană şi, în consecinţă, trebuie aprobate automat.
 
Până acum, Comisia examina anumite tipuri de ajutoare de stat acordate de statele membre pentru a se asigura că aceste ajutoare nu conferă un avantaj competitiv ilegal. De acum înainte, potrivit noului regulament general, numeroase alte ajutoare nu vor mai trebui să fie semnalate Comisiei Europene.
 
"Aceste noi reguli stabilesc un cadru clar care va permite statelor membre să acorde ajutoare în favoarea creării de locuri de muncă, competitivităţii şi mediului înconjurător fără nicio intervenţie din partea Comisiei", a declarat Comisarul European pentru Concurenţă, Neelie Kroes.
 
Categoriile de ajutoare aprobate automat sunt în prezent în număr de 26, adică de aproape trei ori mai mult decât până acum. Printre categorii figurează programele care vizează protejarea mediului, îmbunătăţirea eficienţei energetice sau încurajarea inovaţiei.
 
Comisia examinează propunerile de ajutoare de stat pentru a lupta împotriva protecţionismului şi a încuraja concurenţa loială, în beneficiul economiei. Cu toate acestea, procedurile pot fi lungi şi costisitoare. De acea Comisia Europeană a luat anumite măsuri de simplificare a procedurilor în cadrul strategiei pentru creştere economică şi crearea de locuri de muncă.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.