Comisionul agenţiilor imobiliare

31 Iulie 2008

Intreabă avocatul

 
Agenţiile imobiliare cer comision atât de la vânzător, cât şi de la cumpărător. Această practică este legală?Poate agenţia imobiliară cere în instanţa comision de la vânzător chiar dacă acesta nu are contract de colaborare în scris? (De obicei agenţiile aduc clienţii în vizită fără să facă un contract cu vânzătorul înainte)

Vă mulţumesc,
Johann

 
Raspuns: 
 
Practica pieţei imobiliare din România a impus aşa-numitul agent imobiliar dublu care poate reprezenta atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul. Reprezentarea de către o agenţie dublă cere cunoaşterea şi consimţământul ambelor părţi, vânzătorul şi cumpărătorul. De fapt, agentul dublu se angajează să servească interesele ambelor părţi.
 
Acest lucru se întâmplă pe toată durata desfăşurării tranzacţiei. Cuantumul comisionului este de obicei situat între 3-5% şi împărţit între vânzător şi cumpărător.  Prin urmare dacă vânzătorul nu a consimţit la reprezentarea sa de către agenţia imobiliară, aceasta din urmă nu are nicio bază legală în a solicita un comision. De altfel, în ţările civilizate, fiecare parte este reprezentată de câte o agenţie imobiliară diferită, tocmai pentru a nu exista un conflict de interese.

 
Aşteptăm întrebările dvs. la adresa de e-mail av.ginadiaconu@yahoo.com
 
Avocat Gina Diaconu
E-mail: av.ginadiaconu@yahoo.com
Telefon: 0729.662.575
 
 
1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

pentru acest articol

  1. Bogdan spune:

    Comision agentii imobiliare

    Sunt proprietar si intentionez sa-mi vand apartamentul. Am dat anunt in ziar si am fost asaltat de foarte multe agentii imobiliare. Stiind ca trebuie sa platesc comision, am refuzat sa inchei orice intelegere cu aceste agentii. Cu toate acestea, agentiile respective au venit cu potentiali cumparatori sa vada apartamentul. Acum unul dintre clientii agentiei imobiliare m-a contactat in legatura cu efectuarea tranzactiei fara intermediul agentiei. Respectivul cumparator a semnat un act de vizionare cu agentia imobiliara. In cazul in care tranzactia de vanzare-cumparare se face fara agentia imobiliara, cumparatorul poate fi constrans sa plateasca comision respectivei agentii imobiliare? chiar si in cazul in care eu, ca proprietar, nu am semnat nici un act cu respectiva agentie?
    Va multumesc!

  2. Ana spune:

    De ce ar trebui sa platesc un agent imobiliar ?
    Pentru ca desi te-ai straduit sa-ti gasesti singur o proprietate nu esti capabil si atunci apelezi la o agentie imobiliara care reuseste sa-ti gaseasca casa mult visata ( si trebuie sa recunosti ca acest lucru nu e deloc usor , intrucat oamenii se decid greu sa-si cumpere chiar si o pereche de pantofi … ) .

    Proprietarul care isi da anuntul in ziar la un moment dat , desigur trebuie sa plateasca . Deoarece nu acel anunt i-a adus un client .

    Anuntul proprietarului poate a existat in urma cu 6 luni intr-un ziar , pe internet sau pe un stalp in Gara de Nord .

    Ai fi stiut tu de acel anunt vreodata ? Ai citit macar o zi toate cele 10 000 anunturi care apar doar intr-un singur ziar ?
    Ai ideea macar aceasta munca de a citi zilnic anunturi , de a contacta proprietarii , de a viziona aceste proprietati cat timp , cata munca , cate cheltuieli presupun ?

    Acel anunt l-a ajutat sa cunoasca oameni pregatiti care sa se ocupe de vanzarea casei lui si nu in ultimul rand proprietarii au fost intrebati daca doresc ca agentia sa se ocupe de vanzarea proprietatii .

    Agentul nu aduce clienti fara sa-i fie solicitat acest lucru caci clientii nu cresc in agentie peste noapte , e multa munca in spatele acestei meserii , multe cheltuieli …
    Daca vrei sa cunosti cu adevarat munca unui agent imobiliar incearca sa te angajezi intr-o companie imobiliara , sa lucrezi in domeniu . De ce sa il invidiezi ?Poti si tu lucra la fel de profitabil .
    De-abia atunci ii vei intelege munca si il vei stima .

    Agentul imobiliar vine dimineata devreme la serviciu si pleaca acasa seara la ora 21.30 .

    Uneori lucreaza si la sfarsit de saptamana in timp ce tu cel ce nu intelegi pentru ce-l platesti , te plimbi cu familia .

  3. Ana spune:

    Domnule Bogdan ,

    Daca ati refuzat sa incheiati oroice intelegere cu agentiile imobiliare sa inteleg ca agentii patrundeau cu forta in casa dvs si va rugau sa va aduca clienti ?

    Daca acel client v-a fost prezentat de catre agentie si nu a aparut datorita anuntului dvs , raspunsul e simplu : nu vreti clienti adusi de catre agentie , nu vreti sa platiti comision , continuati sa va cautati un client !

    Dvs vreti un client pe munca si cheltuiala agentiei fara ca sa platiti pentru acest serviciu !

    Acest lucru nu este posibil .

  4. radu spune:

    Pentru dna Ana

    Proprietarul care isi da anuntul in ziar la un moment dat , desigur trebuie sa plateasca . Deoarece nu acel anunt i-a adus un client .
    Daca nu am incheiat un contract de prestari servicii cu o agentie imobiliara (sa-mi caute un cumparator) ce cauta agentul imobiliar la usa mea cand eu am spus (prin publicarea anutului in ziar)ca nu am nevoie de serviciile lor? Si mare lucru agentul imobiliar nu face (cel putin asa mi s-a intamplat mie).Urmareste anunturile in ziare si cand apare ceva nou isi noteaza nr de tel si cand are un posibil cumparator, hop la usa apartamentului. Eu am cumparat un apart in 2006 si cand il intrebam sa-mi spuna ceva despre apartament (daca este curat, daca sunt bune instalatiile electr si sanitare, vecinii cum sunt s.a.m.d.) habar nu avea.

  5. bogdan spune:

    Eu am dat anuntul cu apartamentul de vanzare pe foarte multe site-uri inclusiv pe cel de pe care isi iau agentiile anunturile prin program.
    Normal ca au inceput sa ma caute si sa-mi prezinte oferte mai multe agentii.
    Fiecare posibil client pe care mi l-au prezentat a facut contract cu agentia – pe un comision de 3%.
    In momentul in care un client a fost multumit – si a venit a doua oara pentru vizionare – agentul imobiliar mi-a spus intre 4 ochi – ca daca vreau sa vand acelui client – trebuie neaparat sa fac contract cu el pe 3% comision.
    I-am spus ca nu prea mi se pare corect si ca daca mai negociem acel comision si este rezonabil – as fi dispus sa-i platesc o suma de bani ca si comision – 1% – 1.5%
    Am mers la sediul agentiei ca sa semnam antecontractul. Am fost repus in tema ca daca nu semnez contractul de intermediere cu agentia – nu il mai aduce pe client. Am spus – ok – am stabilit detaliile – maxim 1.5% comision.
    In decurs de 2 ore am tot facut modificari antecontractul de vanzare cumparare. Dupa multe si multe modificari la antecontract si la contractul de comision care initial venise cu 3% … asa e standard – am trecut la semnarea actelor.
    Surpriza mare a fost cand am ajuns acasa – si am costatat ca acel contract de comision semnat – este tot cu 3% – asa cum era initial. Restul modificarilor fiind efectuate – dar suma – modificata initial si agreata de ei – fiind re-pusa pe tapet.
    Ce as putea sa le mai fac acum ?
    Tac si inghit – ca am fost pacalit – sau le dau o bataie buna daca pot ?

Comentează acest articol

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.