Get Adobe Flash player 

Inundaţiile din Ucraina şi Republica Moldova – alt prilej pentru Putin de a-şi demonstra puterea

1 august 2008

Extern, Pulsul Afacerilor

 
Premierul rus Vladimir Putin a dat noi ordine Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului pentru Situaţii Excepţionale ale Rusiei, fără a-l consulta în acest sens pe preşedintele ţării, Dmitri Medvedev, căruia i se supun prin lege aceste ministere. Putin le-a solicitat celor două ministere să acorde sprijin umanitar de urgenţă Ucrainei şi Republicii Moldova, ţări membre ale Comunităţii Statelor Independente (CSI) care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor. În ajun, Kievul şi Chişinăul au adresat o rugăminte în acest sens comunităţii internaţionale.
 
Ordinul premierului privind ajutoarele acordate Ucrainei şi Republicii Moldova a fost dat publicităţii joi, de serviciul de presă al lui Putin. „Premierul Vladimir Putin a însărcinat MAE şi MSE să analizeze problema privind acordarea de urgenţă de sprijin umanitar celor care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor grave din Ucraina şi Republica Moldova”, se spune în comunicatul emis de serviciul de presă al guvernului rus.
 
Deocamdată, nu se ştie în ce fel anume intenţionează Rusia să ajute cele două ţări. Însă, cotidianul rus Gazeta atrage atenţia asupra unui alt aspect al problemei: preşedintele Dmitri Medvedev, în subordinea căruia, potrivit legii, se află cele două ministere, a plecat joi la Smolensk, să comunice cu reprezentanţi ai businessului mediu şi mijlociu. Drept rezultat, cel care a făcut această declaraţie destul de pozitivă din punct de vedere politic extern nu a fost Dmitri Medvedev, ci în mod formal al doilea om în stat, Vladimir Putin, care a câştigat astfel noi puncte de popularitate.
 
În opinia directorului general al Centrului pentru informaţii politice de la Moscova, Aleksei Muhin, scopul declaraţiei lui Putin l-ar putea constitui încercarea de „a reabilita relaţiile cu Ucraina din funcţia de premier” şi de a-şi „arăta bunăvoinţa” faţă de conducerea de la Kiev. Gazeta aminteşte că relaţiile dintre Putin şi conducerea „portocalie” a Ucrainei nu au fost, în ultimul timp, dintre cele mai bune.
 
Potrivit directorului-adjunct al Centrului de tehnologii politice, Aleksei Makarkin, „aceasta este o manifestare tipică a „tandemocraţiei”. „Funcţiile de preşedinte şi de premier se împart în dependenţă de situaţie, de deciziile concrete”, a declarat Makarkin pentru cotidianul rus. Expertul a subliniat că, imediat cum a devenit premier, Putin a „preluat controlul” asupra MAE, cu toate că înainte acest minister i se subordona direct preşedintelui.
 
„Acum, şeful MAE face parte din prezidiul guvernului şi îi dă raportul premierului. În prezent, odată cu instalarea unui premier politic, guvernul influenţează din ce în ce mai mult politica externă a Rusiei”, a conchis Makarkin, citat de Gazeta.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.