Loading ...Atât stânga, cât şi dreapta politică afirmă că aduc creştere economică. Ar trebui, deci, ca alegătorii care doresc să aleagă între cele două opţiuni să privească situaţia ca pe o simplă alegere între două echipe alternative de conducere?, se întreabă Joseph Stiglitz, laureatul Premiului Nobel pentru economie în 2001, în articolul pe care îl semnează în cotidianul britanic The Guardian.
Lucrurile nu sunt atât de simple. O parte din problemă este legată de rolul norocului în această ecuaţie.
Economia Americii a fost binecuvântată în anii 1990 cu preţuri mici la energie, cu un ritm alert al inovaţiei şi cu o Chină care oferea bunuri de o calitate din ce în ce mai mare la preţuri din ce în ce mai mici – toate aceste elemente ducând la un nivel scăzut al inflaţiei şi la o creştere rapidă.
Lucrurile nu sunt atât de simple. O parte din problemă este legată de rolul norocului în această ecuaţie.
Economia Americii a fost binecuvântată în anii 1990 cu preţuri mici la energie, cu un ritm alert al inovaţiei şi cu o Chină care oferea bunuri de o calitate din ce în ce mai mare la preţuri din ce în ce mai mici – toate aceste elemente ducând la un nivel scăzut al inflaţiei şi la o creştere rapidă.
Preşedintele Clinton şi directorul de atunci al Rezervei Federale a SUA, Alan Greenspan, nu sunt cei care merită laudele pentru respectiva situaţie înfloritoare – deşi, într-adevăr, optarea pentru o serie de politici greşite ar fi putut da totul peste cap. Pe de altă parte, problemele care există în ziua de azi – preţuri mari la energie şi alimente, un sistem financiar pe cale de a se prăbuşi – au fost cauzate de politicile proaste purtate de lideri.
Există, într-adevăr, diferenţe mari la nivelul strategiilor de creştere, care duc la apariţia unor diferenţe mari şi la nivelul rezultatelor. Prima diferenţă semnificativă este legată de modul în care este percepută creşterea. Ea nu mai este legată doar de creşterea PIB, ci trebuie să fie susţinută, iar o creştere bazată pe degradarea mediului înconjurător, finanţată prin contractarea de datorii sau prin exploatarea puţinelor resurse naturale fără a se reinvesti câştigurile nu poate fi susţinută.
Creşterea trebuie, de asemenea, să fie incluzivă: cel puţin o majoritate din cetăţeni trebuie să profite de pe urma ei. Politicile economice de mântuială nu sunt acceptabile: o creştere a PIB poate înrăutăţi chiar viaţa unora dintre cetăţeni. Recenta creştere a SUA nu a fost nici susţinută şi nici incluzivă. Cei mai mulţi americani trăiesc mai rău astăzi decât cu şapte ani în urmă.
Creşterea trebuie, de asemenea, să fie incluzivă: cel puţin o majoritate din cetăţeni trebuie să profite de pe urma ei. Politicile economice de mântuială nu sunt acceptabile: o creştere a PIB poate înrăutăţi chiar viaţa unora dintre cetăţeni. Recenta creştere a SUA nu a fost nici susţinută şi nici incluzivă. Cei mai mulţi americani trăiesc mai rău astăzi decât cu şapte ani în urmă.
Însă nu este nevoie să se facă un troc între inegalitate şi creştere. Guvernele pot spori creşterea sporind inclusivitatea. Cea mai valoroasă resursă a unei ţări este poporul ei. Prin urmare, este esenţial să se asigure faptul că toţi oamenii îşi pot atinge potenţialul maxim, ceea ce presupune oportunităţi educaţionale pentru toţi cetăţenii.
O economie modernă presupune şi asumarea de riscuri. Indivizii sunt mai dispuşi să-şi asume riscuri atunci când există o bună „plasă de siguranţă”. În caz contrar, cetăţenii ar putea cere să fie protejaţi în faţa competiţiei străine. Protecţia socială este mai eficientă decât protecţionismul.
O economie modernă presupune şi asumarea de riscuri. Indivizii sunt mai dispuşi să-şi asume riscuri atunci când există o bună „plasă de siguranţă”. În caz contrar, cetăţenii ar putea cere să fie protejaţi în faţa competiţiei străine. Protecţia socială este mai eficientă decât protecţionismul.
Eşecul în a se promova solidaritatea socială poate avea consecinţe, printre care se numără şi cheltuielile sociale, dar şi private, necesare pentru protejarea proprietăţii şi pentru încarcerarea infractorilor. Se estimează că în doar câţiva ani, în SUA vor lucra mai mulţi oameni în domeniul securităţii decât în cel al educaţiei. Un an de închisoare poate costa mai mult decât un an la Harvard. Costul încarcerării a două milioane de americani – cel mai mare nivel din lume – ar trebui privit ca fiind scăzut din PIB, dar cu toate acestea el este privit ca fiind adăugat acestuia.
O a doua mare diferenţă între stânga şi dreapta politică este legată de rolul statului în promovarea dezvoltării.
O a doua mare diferenţă între stânga şi dreapta politică este legată de rolul statului în promovarea dezvoltării.
Stânga înţelege faptul că rolul guvernului în oferirea de infrastructură şi educaţie, în crearea de tehnologie şi chiar în a acţiona ca un întreprinzător este esenţial. Guvernul american a pus bazele Internetului şi revoluţiei moderne a biotehnologiei. În secolul al XIX-lea, cercetările realizate în cadrul universităţilor finanţate de guvern au oferit baza pentru revoluţia agricolă, iar apoi guvernul a adus aceste progrese milioanelor de fermieri americani.
Împrumuturile pentru afaceri mici au fost esenţiale pentru crearea nu doar a noi afaceri, ci chiar a noi industrii.
Ultima diferenţă importantă dintre cele două orientări politice ar putea părea stranie: stânga politică înţelege acum pieţele şi rolul pe care îl pot juca ele într-o economie. Dreapta politică, mai ales în SUA, nu înţelege acest aspect. Noua dreaptă, al cărei exponent a fost administraţia Bush-Cheney, este de fapt vechiul corporatism deghizat.
Împrumuturile pentru afaceri mici au fost esenţiale pentru crearea nu doar a noi afaceri, ci chiar a noi industrii.
Ultima diferenţă importantă dintre cele două orientări politice ar putea părea stranie: stânga politică înţelege acum pieţele şi rolul pe care îl pot juca ele într-o economie. Dreapta politică, mai ales în SUA, nu înţelege acest aspect. Noua dreaptă, al cărei exponent a fost administraţia Bush-Cheney, este de fapt vechiul corporatism deghizat.
Dreapta crede într-un stat puternic cu un executiv plin de forţă, însă o forţă folosită în apărarea unor interese deja stabilite, acordându-se mult prea puţină atenţie principiilor de piaţă. Lista exemplelor e lungă, dar include subvenţii acordate unor mari corporaţii şi tarife stabilite pentru a proteja industria oţelului. Incongruenţa dintre retorică şi realitate este mai mult decât evidentă: protecţionismul s-a dezvoltat sub conducerea lui Reagan, inclusiv prin impunerea unor aşa-numite restrângeri voluntare asupra exportului de maşini japoneze.
Noua stângă politică, însă, încearcă să facă pieţele să funcţioneze. Pieţele libere nu pot funcţiona singure – o concluzie întărită de actuala situaţie financiară. Susţinătorii pieţelor recunosc uneori faptul că eşuează, chiar dezastruos, însă pretind că pieţele „sunt auto-corectoare”. În timpul Marii Crize au fost invocate argumente similare: guvernul nu trebuia să facă nimic, pieţele singure aveau să readucă economia în starea cea mai bună.
Pieţele nu sunt auto-corectoare în timpul util pentru a redresa situaţia. Niciun guvern nu poate sta degeaba, în timp ce ţara intră în recesiune sau criză, mai ales atunci când criza este provocată de lăcomia exagerată a bancherilor sau de subevaluarea riscurilor de către pieţele bursiere şi agenţiile de rating. Însă dacă guvernele au de gând să achite costurile de spitalizare ale economiei, ele ar trebui cel puţin să facă în aşa fel încât să fie nevoie de cât mai puţine îngrijiri medicale.
Promovarea unei creşteri economice susţinute este dificilă. În ziua de azi stânga politică, spre deosebire de dreapta, are un program coerent ce oferă nu numai o mai mare creştere, ci şi dreptate socială. Pentru alegători, decizia nu este una dificilă.
Promovarea unei creşteri economice susţinute este dificilă. În ziua de azi stânga politică, spre deosebire de dreapta, are un program coerent ce oferă nu numai o mai mare creştere, ci şi dreptate socială. Pentru alegători, decizia nu este una dificilă.
Loading ...
Comentează acest articol