Patru foşti prefecţi ai judeţului şi-au ales tot atâtea colegii în care vor candida, încercând să convingă electoratul că le merită votul. Trei dintre aceştia reprezintă PD-L, iar al patrulea este membru al PSD.
"Primarii mi-au propus să candidez aici şi am acceptat", şi-a justificat Ioan Munteanu candidatura în acest colegiu.
"M-am întors acasă", a declarat Toader Mocanu, întrebat fiind de ce a ales PD-L pentru a reveni în politică.
"Era normal să revin în PD-L şi a fost o onoare să fiu propus candidat", a declarat Şendrea.
Un alt ex-prefect al judeţului, care candidează la alegerile parlamentare, este Vlad Marcoci. În prezent, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, ales pe listele PD-L, Marcoci candidează în colegiul 3 de deputaţi, din zona oraşului Roznov.
În lupta pentru alegerile parlamentare sunt anunţate până acum candidaturile doar a 3 femei. Şefa Casei de Asigurări de Sănătate, Daniela Soroceanu, candidează pentru funcţia de senator de Piatra Neamţ. Tot la Piatra Neamţ, în colegiul 2 de deputaţi candidează din partea PD-L, city-managerul oraşului, Mihaela Stoica, fost viceprimar în mandatul trecut, dar şi Gabriela Brânzei, ex-preşedinte PNG-CD Neamţ.
La alegerile parlamentare va candida şi un fost comandant al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Comisarul şef Petru Ciurea s-a înscris în PRM şi va reprezenta partidul pe colegiul 2 de Senat, de la Roman.
Senatorul liberal Şerban Strătilă candidează pentru un mandat de deputat, în colegiul 6, care cuprinde cei mai mulţi primari PNL.
Deputatul PNL Dorinel Ursărescu mai vrea un mandat, fiind candidat în colegiul 4 de deputaţi din Roman.
Deputatul PSD Răzvan Bobeanu este anunţat pentru colegiul 1 de deputaţi, din Piatra Neamţ, iar deputatul Ioan Bivolaru ar putea fi anunţat în colegiul 1 de Senat.
Dumitru Puzdrea, în prezent deputat PD-L de Neamţ, nu are domiciliul în judeţ şi nu va candida aici. Acelaşi lucru este valabil şi pentru senatorul PRM Viorica Moisuc şi senatorul PC Silvia Ciornei. Nici deputatul Iulian Iancu nu va candida în judeţ, deşi reprezintă Neamţul în actuala legislatură.
Singurul lider de filială care nu candidează la parlamentare este preşedintele PD-L Neamţ, Gheorghe Ştefan, primar al municipiului Piatra Neamţ.
































Comentează acest articol