Get Adobe Flash player 

Fermierii români ar putea depune on-line cererile pentru platile directe pe suprafata

 
Fermierii români ar putea depune on-line, din 2009, cererile pentru platile directe pe suprafata, a declarat joi (6 noiembrie 2008) directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Dan Gherghelas.
“La ora actuala suntem in faza de negociere directa cu cele doua consortii ramase la licitatie pentru adaptarea softului in vederea depunerii on-line a cererii.
 
Vrem ca din 2009 sa existe posibilitatea depunerii cererilor pe Internet, dar acest lucru depinde de când vom semna contractul cu dezvoltatorul”, a precizat Gherghelas. Acesta a estimat ca la 1 decembrie ar putea avea semnat contractul cu dezvoltatorul. Cele doua grupuri de firme ramase in negocieri directe sunt SC Sievco România SA in asociere cu S.C TEAMNet International SA România si SC Aabco SRL Italia, cu sustinere din partea Infogrup (Grecia), pe de o parte, si SC IBM România SRL, cu sustinere din partea SC Ementor (Danemarca) si Altec Group (Grecia), pe de alta parte.
 
Celelalte doua consortii care au participat la licitatie, dar nu s-au calificat in negocieri directe, sunt SC Intrarom SA România si SC Cooprogeti Soc. COOP Italia, cu sustinere din partea Sofiter Italia. Potrivit lui Gherghelas, in functie de rezultate testarii softului, depunerea on-line a cererilor se va face in doua etape.
 
“Pentru inceput va existe o interfata web, iar fermierii isi pot depune on-line cererile pentru platile directe, iar in etapa a doua, poate din 2010, vor avea acces direct la baza de date, astfel incât sa isi poata vizualiza si marca singuri parcela”, a precizat directorul general al APIA. Îmbunatatirea softului APIA va permite noi optimizari la actualul sistem, dar si introducerea de noi componente.
 
În 2008, peste 1,130 milioane fermieri au solicitat plati directe pe o suprafata pe 9,3 milioane hectare, depasind suprafata de referinta negociata cu Uniunea Europeana, de 8,7 milioane hectare. Din numarul total de fermieri, un numar de 80.279 vor fi penalizati cu un procent pe fiecare zi de intârziere din valoarea sprijinului, din cauza depunerii cererilor pentru plata subventiilor pe suprafata dupa data de 15 mai. Pentru 2008, bugetul alocat din fondurile europene se ridica la 527,9 milioane euro, urmând ca fermierii români sa primeasca 60,6 euro/hectar.
 
Pachetul financiar pentru platile directe pe 2007 a fost de peste 440 milioane euro, fiecare fermier primind 50,5 euro/ha din subventiile europene. La aceste sume se adauga si platile din bugetul national (Plati Nationale Directe Complementare), care suplimenteaza schema de plata unica pe suprafata, din bugetul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si de la bugetul national. Cuantumurile pentru Platile Nationale Directe Complementare pentru 2007 au fost 47 euro/hectar.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.