Suma solicitată de firmele mici şi mijlocii din toate regiunile ţării pentru efectuarea de investiţii este de 16 ori mai mare decât bugetul alocat acestei scheme de finanţare, potrivit informaţiilor publicate de Direcţia pentru Gestionarea Fondurilor Comunitare pentru IMM.
Prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POC-CCE), companiilor mici şi mijlocii li se acordă un sprijin financiar între 920.000 lei şi 5,56 milioane lei pentru investiţii. Bugetul alocat pentru acest apel de proiecte este de 31,6 milioane euro, iar suma solicitată de firme este de 514 milioane euro.
Prin POC-CCE firmele pot obţine finanţare pentru proiecte din fonduri UE şi din fonduri naţionale.
Pentru a fi aprobate şi pentru a primi finanţare, firmele trebuie să prezinte documente care să ateste situaţia financiară a acestora şi proiecte care trebuie să respecte regulile de eligibilitate corespunzătoare normelor europene.
Până în prezent, din punct de vedere administrativ, 105 de proiecte sunt în curs de evaluare, 101 au fost respinse, 65 au fost admise iar 15 necesită clarificări.
În ceea ce priveşte eligibilitatea proiectelor, 30 de proiecte sunt în curs de evaluare, 28 au fost admise, cinci au fost respinse iar două necesită clarificări.
Cel mai mare număr de depondenţi provin din Regiunea Centru – 119 firme. În celelalte regiuni de dezvoltare distribuţia numărului de proiecte depuse este relativ egală.
Valoarea proiectelor depuse de firmele din centrul ţării depăşeşte 200 milioane euro în timp ce firmele din nord-vestul ţării au depus proiecte în valoare totală de peste 193 milioane euro.
În ceea ce priveşte suma solicitată pentru finanţare, Regiunea de Nord-Vest este pe primul loc cu aproximativ 101,1 miliarde de euro, urmată de Regiunea Centru cu aproximativ 99,5 milioane euro. Pe ultimul loc se află Regiunea Sud-Vest cu aproape 44,5 milioane euro fonduri solicitate pentru proiecte.
Apelul pentru proiectele care solicită finanţarea cuprinsă între 920.001 şi 5.560.000 lei a fost încheiat. Pentru investiţiile mari, bugetul alocat se ridică la 31,6 milioane euro, potrivit Ministerului pentru IMM. Depunerea proiectelor pentru investiţiile mari a început din 5 mai, iar termenul limită a fost 1 august 2008.
Proiectele firmelor mijlocii din Regiunea Bucureşti – Ilfov vor fi finanţate în proporţie de 50 la sută, iar cele ale firmelor din celelalte regiuni, în proporţie de 60 la sută. Sprijinul financiar nerambursabil acordat pentru investiţii întreprinderilor mici este de 60 la sută din valoarea proiectelor pentru Regiunea Bucureşti – Ilfov şi de 70 la sută pentru proiectele din restul regiunilor.
Comentează acest articol