Perioada de analiză a dosarelor depuse de operatorii economici pentru a intra în programul "Casa verde" a fost prelungită, din nou, până la 12 ianuarie 2009, urmând ca pe 15 ianuarie lista firmelor acreditate să fie postată pe paginile de Internet ale Ministerului Mediului şi Administraţiei Fondului pentru Mediu, a anunţat luni (29 decembrie 2008) ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, într-un briefing de presă la sediul ministerului.
Anterior, data limită fusese prelungită până în 29 decembrie.
Ministrul Mediului a explicat că această decizie a fost adoptată pentru că trebuie realizată o analiză clară a dosarelor depuse de firmele interesate astfel încât să nu fie dezavantajaţi cetăţenii României.
"Până în prezent, au fost depuse 5.000 de cereri de acreditare a instalatorilor care doresc să participe în sistem şi 1.954 de dosare. Din acestea, un număr de 359 de operatori au fost verificaţi şi au fost acreditaţi oarecum definitiv. Nu putem spune astăzi care sunt cele 359 de firme pentru că e posibil ca, până pe 5 – 10 ianuarie să mai apară încă 50 sau 100 care nu vor mai avea finanţare. Astfel, am dezavantaja o parte dintre cetăţeni", a arătat Nemirschi.
Ministrul Mediului a menţionat, însă, că acest program este un program bun care are finanţarea necesară.
Programul "Casa verde" de înlocuire sau completare a sistemelor clasice de încălzire cu sisteme care utilizează energie solară, energie geotermală şi energie eoliană sau alte sisteme care conduc la îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului are alocat, în 2009, un buget de 520 de milioane de lei.
Din această sumă, 400 de milioane de lei (110 milioane de euro) sunt destinate persoanelor fizice, asociaţiilor de proprietari şi ONG-urilor, care doresc să-şi monteze sisteme de producere a energiei regenerabile, aceştia urmând să beneficieze de finanţare în proporţie de 90 la sută de la Fondul de mediu, dar nu mai mult de 25.000 de lei.
În cazul operatorilor economici, finanţarea poate ajunge până la 50 la sută din costuri, maxim 250.000 de lei pentru un sistem, iar în cazul primăriilor şi al şcolilor, Fondul pentru Mediu va suporta până la 60 la sută din costurile investiţiei şi maxim 300.000 de lei pentru un sistem.
Românii interesaţi să-şi monteze pompe geotermale, panouri solare, panouri fotovoltaice sau mini-eoliene trebuie să se adreseze instalatorilor validaţi şi intraţi în program, trebuie să facă o cerere, iar, ulterior, un reprezentant al firmei va merge la locuinţa unde urmează să fie montat sistemul şi va întocmi un mini-proiect în care va specifica sistemul potrivit.
Persoana fizică respectivă va primi o notă de acceptare din partea firmei care urmează să îi instaleze sistemul.
Programul "Casa Verde" se va desfăşura anual, în perioada 5 ianuarie – 5 decembrie.
Ministerul Mediului a elaborat un Ghid al solicitantului, care poate fi accesat şi descărcat de pe pagina web a acestei instituţii sau a AFM.
luni, 29 decembrie 2008 la 7:26 pm
Cand vad atata lume neincrezatoare in proiectele guvernului parca ma vad suferind de naivitate…
Pai cum se va desfasura restul programului daca ei nu pot sa isi tina promisiunea cu o chestiune simpla, afisarea instalatorilor. Ce sa mai spunem cand va fi vorba de bani?