Get Adobe Flash player 

APIA prezintă duminică un program de ieşire din criză

 
Conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va prezenta duminică (28 decembrie 2008) noului ministrul al agriculturii, Ilie Sârbu, un program detaliat de ieşire din criză cu termene şi responsabilităţi precise pentru a putea începe primele plăţi pe suprafaţă datorate pentru 2008 din trimestrul I al anului viitor, informează Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MADR).
 
Totodată, ministrul agriculturii a solicitat conducerii APIA efectuarea unei analize privind dimensionarea personalului în vederea fundamentării numărului de posturi necesare în corespondenţă cu volumul de muncă şi cu normele Uniunii Europene.
 
În prima zi de muncă la MADR, după preluarea mandatului de la predecesorul său, Ilie Sârbu a convocat în regim de urgenţă conducerea APIA pentru a stabili măsurile ce se impun în scopul eficientizării activităţii acestei instituţii. Discuţiile au avut în vedere constatările din rapoartele de audit ale Comisiei Europene, precum şi cele rezultate din monitorizările Autorităţii competente pentru Acreditarea Agenţiilor de Plăţi.
 
Potrivit MAPDR, din analiza efectuată a rezultat că recomandările nu au fost respectate în totalitate, conducerea APIA neputând să justifice întârzierile. De asemenea, au fost identificate o serie de deficienţe ale sistemului de implementare a plăţilor directe, la sistemul informatic şi în ceea ce priveşte utilizarea resurselor umane.
 
Printre priorităţile anunţate de noul şef de la agricultură se numără reluarea plăţilor Sapard prin deblocarea programului, alocarea unor forme diferite de subvenţii, înfiinţarea de centre de depozitare-recoltare şi de pieţe organizate.
În legătură cu unele agenţii din subordine precum Agenţia Domeniilor Statului (ADS) sau Agenţia de Consultanţă (ANCA) ministrul a spus că acestea vor fi desfiinţate sau le vor fi preluate atribuţiile la nivel local.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.