Get Adobe Flash player 

Serghei Lavrov se ofera sa dezghete negocierile privind Transnistria in ajunul alegerilor din Republica Moldova

4 martie 2009

Extern, Pulsul Afacerilor

 
Vizita ministrului de externe rus Serghei Lavrov, efectuata in zilele de 24 si 25 februarie, in Republica Moldova, pentru a pregati o posibila intâlnire intre presedintele rus, Dmitri Medvedev, si liderul transnistrean, instalat de Moscova, Igor Smirnov, este o miscare extrem de importanta facuta de Rusia, in ceea ce priveste relatiile cu Republica Moldova. Kremlinul si-a planificat aceasta vizita intr-un moment crucial pentru alegerile generale din Moldova, care urmeaza sa aiba loc la data de 5 aprilie, urmând ca parlamentul sa aleaga un nou presedinte care, la rândul sau, va nominaliza un premier ce va forma guvernul, noteaza intr-o analiza publicatia Eurasia Daily Monitor.
 
Vizita lui Lavrov, cu intentia explicita de a demara o solutionare pentru conflictul din Transnistria, este cruciala din mai multe motive, explica publicatia. În primul rând, a fost prima vizita in Republica Moldova a unui ministru rus de externe din momentul in care Vladimir Voronin a venit la putere la Chisinau, in 2001, si este menita sa demonstreze reconcilierea politica cu Moldova, dupa ce aceasta respinsese Memorandumul Kozak, in 2003, un plan menit sa federalizeze tara, si dupa ce Rusia ii impusese embargouri economice in 2006.
 
În plus, Kremlinul deblocheaza negocierile in privinta Transnistriei dupa cele le blocase incepând cu martie 2006 pâna in prezent. Mai mult, vizita lui Lavrov marcheaza o schimbare a politicii Kremlinului, dupa ce se opusese lui Voronin in 2005, desi termenii acestei acceptari nu sunt inca clari, potrivit publicatiei. Nu in ultimul rând, vizita lui Lavrov a incercat sa pregateasca scena pentru influentarea de catre Moscova a transferului puterii politice de la Chisinau, de la cei opt ani de guvernare ai partidului lui Voronin la urmatorul ciclu politic.
 
În ceea ce il priveste, partidul majoritar din Moldova (Partidul Comunistilor, comunist insa doar cu numele, potrivit publicatiei) incearca sa se foloseasca de refacerea relatiei cu Moscova, la minimum, pentru a câstiga voturile stângistilor rusofoni, si la maximum, pentru a a determina Moscova sa faciliteze progresul in rezolvarea conflictului din Transnistria in termeni acceptabili pentru Moldova. Un astfel de rezultat sau o perspectiva clara a acestuia i-ar putea asigura partidului lui Voronin avantajul electoral care l-ar putea face sa câstige scrutinul, pentru care acum se afla intr-o competitie strânsa.
 
Rusia si Moldova dau dovada de o profunda suspiciune reciproca, insa incearca sa se foloseasca una de alta pe termen scurt pentru promovarea intereselor mentionate. Aceste interese vor ramâne reciproc ireconciliabile in perioada de dupa alegeri, daca Moldova continua sa faca din integrarea sa europeana principala sa prioritate, iar Rusia va insista sa isi reconstruiasca sfera de influenta, folosindu-se de Transnistria ca instrument de la distanta impotriva Ucrainei si Moldovei si acum, din ce in ce mai mult, impotriva Occidentului.
 
În favoarea Chisinaului sta si brusca izbucnire irationala a Moscovei in privinta unei posibile intrari in parlamentul de la Chisinau a unor partide orientate catre România, factor care determina Moscova sa vada partidul lui Voronin ca pe un rau mai mic. Cu toate acestea, desi Partidul Liberal (de asemenea, liberal doar cu numele, potrivit publicatiei) sprijina la nivel retoric lipirea Moldovei la România iar multi dintre membrii sai si-au luat si cetatenie româna, pâna acum aceasta formatiune politica nu a reusit sa intre in parlament.
 
La fel ca in perioada sovietica, Moscova incearca aproape dogmatic sa impiedice unificarea sau macar reconcilierea Moldovei cu România, pe care Rusia o considera impotriva intereselor sale. Cu toate acestea, iredentismul românesc a primit foarte putin sprijin in Moldova si niciun sprijin pe plan international. Pentru Eurasia Daily Monitor, politica post-sovietica a Rusiei in aceasta problema pare complet rationala, insa reflecta modul periculos in care intelege Rusia sa se amestece in Europa de Est.
 
Prin exagerarea, inca o data o data, a importantei factorului românesc si prin invocarea spectrului NATO, Kremlinul revine la o competitie pentru influenta in Republica Moldova. Aceasta atitudine, explica Eurasia Daily Monitor, ii da presedintelui Voronin o nesperata deschidere, in conditiile in care acesta se poate folosi de vizita lui Lavrov si chiar de o "photo-opportunity" cu Dmitri Medvedev in cele mai importante momente ale campaniei electorale pentru a creste numarul de voturi pentru Partidul Comunistilor.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.