Abonează-te la:
Newsletter
| Articole
| Comentarii
| Ştiri prin email
Medvedev despre Obama, Litvinenko, G-20 si despre sine
31 martie 2009
Presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a fost invitatul principal al emisiunii informative si analitice matinale de pe BBC. În pofida faptului ca emisiunea moderata de Andrew Marr incepe duminica, la 9 dimineata, ea este una dintre cele mai vizionate, dând de fapt tonul discutiilor politice pentru o saptamâna. În perioada 1-2 aprilie, la Londra se va desfasura summitul G20 (grupul tarilor industrializate si emergente).
Tocmai acestui subiect i-au fost dedicate si interventiile altor invitati ai lui Marr: premierul australian Kevin Rudd, ministrul britanic al afacerilor externe David Miliband, precum si ambasadorul Chinei in Marea Britanie, relateaza cotidianul rus Vremia Novostei.
Medvedev a declarat ca motivul convocarii viitorului summit al G20 nu este unul imbucurator: actuala criza financiara, la care liderii trebuie sa gaseasca solutii adecvate. „Problema este sa stii ce inseamna „adecvat”, a subliniat Medvedev.
În afara de participarea la summitul G20, Medvedev va avea la Londra o serie de intrevederi bilaterale. Cel mai mare interes il suscita prima comunicare directa intre Medvedev si omologul sau american Barack Obama.
În interventia sa la BBC, liderul rus a declarat ca semnalele pe care le -a primit pâna acum de la Obama sunt unele foarte pozitive.
„Ca sa fiu sincer, atunci când citeam mesajul sau eram uimit sa vad ca multe dintre pozitiile oglindite acolo coincid cu ale mele.
Desigur, problema consta in modul in care ar putea fi realizate aceste opinii, in ce masura echipele sunt pregatite sa se miste intr-o anumita directie, in ce masura se vor putea dobori stereotipurile”, a subliniat liderul rus.
De altfel, in interviul acordat BBC, Medvedev s -a referit nu doar la viitoarele evenimente globale, ci si la situatia din Rusia, la viitorul sau si chiar la sine ca presedinte si persoana. Astfel, lumea occidentala a primit un raspuns referitor la ierarhia puterii in Rusia.
„Eu conduc statul, sunt seful statului, iar pe aceasta se bazeaza repartizarea imputernicirilor. Dnul Putin este seful guvernului, o munca foarte mare si complicata. Însa, principalele decizii in numele statului sunt luate de presedinte. Acesta este un lucru evident”, a explicat Medvedev.
În ceea ce priveste informatiile potrivit carora, in timpul vizitei lui Sarkozy la Moscova, Putin s-ar fi autocaracterizat drept „politistul rau”, iar pe Medvedev – „politistul bun”, presedintele rus a spus ca atât el, cât si Putin sunt „politisti buni”.
Întrebat daca intentioneaza sa candideze pentru un al doilea mandat, Medvedev a raspuns ca, deocamdata, este prematur sa dea un raspuns, in conditiile in care primul sau mandat nu s-a incheiat inca.
„Astfel de planuri privind realegerea pentru un nou mandat are dreptul sa faca doar o persoana care considera ca primul sau mandat a fost unul de succes”, a spus Medvedev.
Referindu-se la cazurile controversate din Rusia, precum cel al lui Mihail Hodorkovski sau al lui Litvinenko, liderul de la Moscova a spus ca nici presedintele, nici orice alta persoana nu are dreptul sa se amestece in desfasurarea anchetelor.
„Presedintele are un singur privilegiu, o singura imputernicire: sa gratieze in numele statului. Întrebat despre soarta consortiului ruso-britanic TNK-BP, Medvedev a spus ca „atunci când iti gasesti un partener, trebuie sa te gândesti si la modul in care te vei desparti de el”.
Medvedev a subliniat ca oamenii de afaceri britanici au aceleasi drepturi si obligatii ca oricare alti participanti ai pietei de investitii din Rusia.
„Dar ce i-ati putea spune dnei Litvinenko?”, s-a interesat Marr de desfasurarea anchetei pe marginea asasinarii disidentului politic rus. „Poti sa ai sau sa nu incredere in ancheta, poti sa crezi sau nu in justitie , insa omenirea nu a creat alte mecanisme pentru solutionarea acestor probleme.
De aceea, unica recomandare este sa te mentii in cadrul legii”, a spus presedintele rus.
Totodata, Medvedev a declarat ca Rusia nu intentioneaza sa-l extradeze pe omul de afaceri si deputatul Andrei Lugovoi, pe care anchetatorii britanici il suspecteaza de asasinarea lui Alexei Litvinenko.
Trimite prin email
|
































Comentează acest articol