Get Adobe Flash player 

Cresterea randamentului OMG contestata

18 aprilie 2009

Extern

 
Organismele modificate genetic (OMG) nu sunt tinta criticilor numai in Europa, unde Germania s-a alaturat tarilor care au suspendat cultivarea porumbului de tip Mon810 pe  teritoriul lor, potrivit  ziarului francez Le  Monde.
În Statele  Unite, patria  grupului Monsanto, un raport publicat la inceputul saptamânii de catre Union of Concerned Scientist (UCS), un grup independent de experti, critica principalul argument al fabricantilor  de seminte  modificate: garantarea unor randamente mai ridicate.
 
“De ani in sir, producatorii afirma sus si tare ca ei vor hrani lumea, promitând ca OMG-urile vor  produce  randamente  mai bune.  Dar, dupa  20 de  ani de  cercetari si 13  de comercializare, fermierii americani, care au folosit aceste seminte, nu au obtinut mai mult pe un acru (0,4 hectare). Prin comparatie, agricultura traditionala continua sa aiba rezultate mai bune”, afirma autorul raportului, Doug Gurian-Sherman.
 
Ca sa ajunga la aceasta concluzie, acest biolog a analizat toate statisticile si studiile academice publicate cu privire la soia si la porumb, cele doua culturi transgenice cele mai raspândite in Statele Unite, unde aproape 90 % din suprafetele plantate cu soia contin soia modificat genetic , iar mai mult de 60 % din suprafetele cultivate cu porumb, sunt plantate cu porumb OMG.
 
3 OMG domina piata. O varietate de porumb rezistenta la unele insecte daunatoare precum sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis) – si doua varietati tolerante la erbicide, una de porumb, alta de soia. Acestea din urma “nu au adus nici o imbunatatire a randamentului”, conform raportului.
 
În ceea ce priveste porumbul Bt (Bacillus thuringiensis), rezistent la insecte, precum Mon810, cresterea  productiei s-a  dovedit “marginala”, cu exceptia  cazurilor  de  invazii puternice, când s-a inregistrat o crestere de la 7 % la 12 %. Aceste rezultate se bazeaza in parte pe recoltele obtinute in Europa, unde porumbul Bt se exporta la scara larga.
 
Cresterea productivitatii in cursul ultimilor ani se datoreaza mai degraba altor factori de inovatie agricola, conform raportului. Autorul concluzioneaza chiar ca ar fi periculos sa mizezi pe OMG pentru a asigura nevoile alimentare ale unei planete care va numara 9 miliarde de locuitori pâna in 2050, cu 50% mai mult ca in prezent.
 
Acest raport nu este primul care denunta “falsele promisiuni” ale OMG. Constatarea nu emana numai din mediile considerate ostile biotehnologiilor. În 2006, cercetatorii de la ministerul american al agriculturii, facând bilantul primilor 10 ani de culturi transgenice, nu constatau nici o imbunatatire semnificativa a randamentelor, in timp de anchetele realizate in rândul fermierilor indicau ca acest punct constituia principalul motiv pentru luarea in considerare a OMG.
 
Producatorii  de  seminte  au  refuzat  categoric  pâna  acum  aceste  afirmatii.  Apropiat multinationalelor din acest sector, cabinetul de consulting PG Economics explica, in februarie, ca “faptele arata ca, in tarile care au cultivat porumb OMG rezistent la insectele daunatoare, randamentele au crescut cu 5,7 % in perioada 1996 – 2006”.
 
Trebuie adaugat ca performantele sunt mai mari atunci când tara are mijloace reduse de lupta impotriva pestei animale”. Conform aceluiasi PG Economics, bumbacul transgenic ar fi generat o crestere a randamentelor de 50 % in India, porumbul OGM având acelasi efect in Filipine – 24 %.
 
În Franta, Luc Esprit , director al Asociatiei generale de producatori de porumb (AGPM), se declara surprins de concluziile UCS: “Nu pot vorbi decât despre rezultatele noastre. Dar intre 2005 si 2007, când a fost interzis Mon810, noi am inregistrat, in medie , o diferenta de 6 – 8 chintale la hectar intre parcelele cultivate cu porumb OMG si cele traditionale”.
 
Aceasta dezbatere despre randamente se adauga celor referitoare la impactul OMG asupra sanatatii umane si a mediului. Miercuri 15 aprilie, Comisia Europeana (dupa ce a incercat in zadar sa faca pe jandarmul impotriva tarilor recalcitrante) a hotarât sa le acorde timp de reflectie in ceea ce priveste Mon810.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.