Guvernul a eliminat 49 de taxe si impozite nefiscale, din domenii precum sanatate, energie, mediu, agricultura si a comasat ale 140, dintr-un numar total de 491 de taxe existente.
Potrivit unei situatii a taxelor si tarifelor reduse, eliminate sau comasate, publicate de Ministerul Finantelor Publice, au fost eliminate taxe pentru autorizarea si avizarea operatiunilor privind regimul armelor si al munitiilor, intre 50 si 100 lei, tarifele de aviz si autorizatie de securitate la incendiu, de pâna la 200 lei.
De asemenea, au fost eliminate taxele si tarifele privind cartile de identitate, pasapoarte si date din Registrul National de Evidenta a Persoanelor intre un leu si patru lei, precum si taxe de autorizare din domeniul inspectie i in constructii, de pâna in 150 lei.
Conform sursei citate, au fost reduse din taxe de autorizare si reautorizare din domeniul sanatatii de la 30 de euro la 400 euro.
Taxele de emitere de atestate operatorilor de masurare a energiei electrice, cuprinse intre 1.000 si 2.500 lei, au fost eliminate. Tariful pentru analiza documentatiei si modificarea de autorizatii si licente, de 1.600 lei, a fost, de asemenea, eliminata.
Potrivit situatiei taxelor si tarifelor publicate de Ministerul Finantelor, tariful pentru cursurile obligatorii pentru personal navigant maritim si maritim portuar – Curs de specializare VTS – de 3.803 lei pentru un cursant, a fost eliminat.
Au mai fost eliminate taxa de autorizare din domeniul mediului ce revine Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, pentru Aviz de mediu pentru autorizarea ingrasamintelor, de 50 euro, taxa pentru avizul de mediu pentru omologarea produselor de protectie a plantelor, de 400 euro, taxa pentru atestarea persoanelor fizice si juridice in vederea efectuarii studiilor de evaluare a impactului asupra mediului si a bilanturilor de mediu, cuprinsa intre 100 si 1.000 lei, tarifele pentru avizarea planului incintei in care se desfasoara activitati cu microorganisme modificate genetic, cuprinse intre 500 si 1.500 lei.
De asemenea, au fost eliminate taxele pentru avizarea programelor proprii de eficienta energetica intocmite de consumatori, cuprinse intre 1.600 si 3.000 lei, precum si pentru autorizarea unitatilor de reproductie, selectie animala, recoltare material seminal, punct de insamântare artificiala a animalelor, cuprinsa intre 120 si 250 lei pentru obiectiv.
Tariful pentru autorizarea menajeriilor, circurilor, gradinilor zoologice de 500 lei pentru obiectiv a fost eliminata, precum si taxa pentru expertizarea bunurilor culturale mobile, in valoare de 15 lei.
Restul celor 140 de taxe au fost comasate sau reduse.
































Comentează acest articol