Get Adobe Flash player 

Conferinţă la Iaşi privind consultanţa în afaceri

Conferinţă la Iaşi privind consultanţa în afaceri

Prin intermediul unei conferinţe organizată la finele săptămînii trecute la Iaşi, de către Asociaţia Consultanţilor în Management din România (AMCOR), în parteneriat cu DAL Consulting, afaceriştilor ieşeni li s-au prezentat avantajele consultanţei în diferite domenii.

Evenimentul a avut ca scop informarea agenţilor economici cu privire la soluţiile, resursele şi valoarea adăugată pe care le oferă consultanţa unei afaceri. Mihai Svasta, preşedintele organizaţiei non-profit AMCOR, a declarat:

” Consultanţa aduce în organizaţii cunoştinţe, inteligenţă, iar în condiţiile actuale, cînd resursele sînt din ce în ce mai scumpe, acestea reprezintă un plus. Firmele trebuie să înţeleagă că este nevoie să consultanţă profesionalistă şi etică. “

Acesta a definit conceptul drept un serviciu profesional destinat să sprijine organizaţiile şi oamenii de afaceri în procesul de eficientizare a activităţilor economice. În cadrul aceluiaşi eveniment a fost sărbătorită şi Ziua Internaţională a Consultantului.

Sursa: Evenimentul

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.