Get Adobe Flash player 

Licitaţii servite sau incompetenţă crasă?

4 iulie 2009

Iaşi, Regional

- Iată de ce atragerea fondurilor nerambursabile bate pasul pe loc!

.
Unele caiete de sarcini întocmite pentru realizarea de lucrări finanţate cu bani de la UE conţin cereri ce nu pot fi calificate decât aberante.

Documentele solicitate sunt atât de stufoase şi aberante, încât te trimit cu gândul în două direcţii: fie aceste licitaţii sunt „cu dedicaţie”, fie persoanele care au întocmit astfel de caiete de sarcini sunt lipsite de profesionalism. Rezultatul este contestarea licitaţiilor şi reluarea procedurilor care pot dura 3-4 luni.

Astfel, la aproape un an de la câştigarea proiectelor, aproximativ 90% dintre primăriile din judeţul Iaşi nu au reuşit să demareze proiectele. Motivul? Unul cât se poate de simplu: caietele de sarcini.

CV-ul sudorului te poate scoate din joc

Cel mai relevant exemplu îl oferă comuna Probota, din judeţul Iaşi, unde caietul de sarcini pentru un proiect de alimentare cu apă şi canalizare, în valoare de 19,1 milioane RON, a fost făcut „după ureche”.

Desi anunţul licitaţiei a fost postat pe data de 17 februarie 2009, ofertele fiind primite până pe 17 martie 2009, caietul de sarcini indică altceva:„Data limita pentru depunerea ofertei: 21.01.2009 ora 11”.

Mai mult, s-au cerut CV-urile tuturor persoanelor care vor participa la lucrări, de la personalului de conducere până la sudori. Pe lânga CV-uri s-au solicitat toate documentele şi actele contabile ale participantilor pe ultimii trei ani, toate în copii legalizate.

„Ne-am prezentat cu 80 de kilograme de documente care ne-au costat 20.000 RON să le legalizăm”, a declarat un participant la licitaţie care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

Şmecheria cu garanţia

Şi la Şipote licitaţia a fost contestată şi anulată din cauza criteriilor subiective de evaluare fiind dat un punctaj maxim pentru durata execuţiei şi perioada de garanţie.

„S-a ajuns la situaţia aberantă de a primi oferte de realizare a proiectului într-o lună sau garanţie de 300 de luni. Ştim că am greşit, suntem la început dar dacă cei de la FEADR şi-au dat acordul credeam că este bun caietul de sarcini”, ne-a explicat primarul comunei Şipote, Costantin Coţofanu.

„Legislaţia permite, dar să nu dai în absurd”

Aceaşi situaţie a punctajului subiectiv s-a întâlnit şi în comuna Tutova, judeţul Vaslui. În Suceava, comunele Botoşeana şi Arbore, pentru un proiect ce viza alimentarea cu apa a satului Botoseana, cei care nu aveau un anumit număr de utilaje nu aveau ce cauta la licitatie.

Şi în comuna Moşna (Iaşi), licitatia a fost anulată din cauza punctajului, fiind oferite un „bonusuri” exclusiviste pentru anumite criterii de evaluare.

„Legislaţia permite beneficiarului să introducă mai multe clauze în caietele de sarcini dar să nu exagereze şi să nu dea în absurd. Eu unul m-aş speria dacă aş vedea un caiet de sarcini ca cel de la Probota şi nu aş mai merge la licitaţie”, a declarat Corneliu Popa, administratorul unei firme de consultanţă  din Iaşi.

Sursa: Ziarul de Iaşi

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.