Neamţ: Şmecheriile aleşilor locali din declaraţiile de avere

7 Iulie 2009

Neamţ, Regional

- O simplă privire pe site-ul Consiliului Judeţean, la capitolul declaraţii de avere scoate la iveală o mulţime de ciudăţenii, minciuni sau neconformităţi cu modul legal de completare a formularelor.

.

Vicepreşedintele CJ Mircea Pintilie, la cele 4 terenuri deţinute în Boroaia, Suceava sau Bucureşti nu a menţionat nici o valoare de impozitare.

Pentru vicele de la Consiliul Judeţean, casa de 360 de metri pătraţi din Târgu Neamţ are o valoare de impozitare de 500 RON, cea din Suceava de 180 mp, doar 300 RON, iar un spaţiu de producţie al firmei SC MVB Imob Construct din Târgu Neamţ, cu o suprafaţă de 2.900 mp, de doar 2.500 RON.

Nici vicepreşedintele Valerian Percă nu ştie ce valoare de impozitare au terenul şi casa pe care le deţine. Vicele Percă nu a completat nimic nici la cota parte deţinută din terenul de un hectar din Roman, nici la apartamentul din aceeaşi localitate.

Eduard Corduneanu nu ştie ce valoare de impozitare au cele două terenuri pe care le deţine sau casa şi spaţiul comercial din Roman. Mai mult, la categoria venituri din alte surse, adună tot ce câştigă la Acvaserv Roman, Consiliul Judeţean Neamţ şi Apa Serv Neamţ şi îi dă suma de 16.806 RON.

La fel a făcut şi Neculai Stan, care a adunat veniturile de la CJ Neamţ, indemnizaţia ce o primeşte ca membru AGA la Troleibuzul, veniturile de la Primăria Roman sau de la Acva Serv şi rezultă un venit de 64.703 RON. Probleme la calculul valorii de impozitare la terenuri sau case au şi consilierii Dumitraşcu Dionisie, Valerică Frăţilă, Nica Vasile, Onu Bogdan sau Pavăl Gabriel, care ori nu au trecut nici o sumă ori au trecut impozitul pe care îl plătesc.

Aroganţă sau prostie

Deşi nu mai este consilier judeţean, Emil Creangă, actualmente preşedintele Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar încă are postată declaraţia de avere, iar la modul de dobândire a Mercedesului din 1998 a scris cu litere mari de tipar: „PIATA LIBERA”. În nici o declaraţie nu apare întrebarea de unde, ci doar cum.

Tot la Emil Creangă mai aflăm că salariul soţiei de la BCR Bicaz este „confidenţial”. În rest, fostul inspector general nu mai are de declarat nimic.
În cazul consilierului Puşcaşu Neculai, lângă veniturile încasate de acesta şi de soţie este trecută în declaraţia de avere şi soacra văduvă, cu a sa pensie de urmaş.

Sursa: Realitatea Media

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email
Taguri: , ,

1 comentariu pentru acest articol

  1. silviu spune:

    buna ziua la toata lumea ….din articolele care citesc si numele domnului emil creanga e vehiculat acolo trebuie sa fie scris si ceva de rau……ar cam trebui sa va mai uitati prin jur pe la altii…..emil creanga a ajutat multa lume si cred ca v-a mai ajuta atat cat va mai putea……mergeti la orcine altcineva care are o functie cat de cat ridicata si vedeti cum o sa fiti tratat si sa va dau un exemplu domnul arsene care il inlocuieste chiar pe dl creanga la presedintia psd tg neamt…nici nu imi permit sa fac o comparatie intre un bisnitar si un om destept…….nu sunt pro creanga va rog sa nu intelegeti gresit dar sa stiti ca e un om sufletist care a fct ceva pt judetul neamt si targul neamt bineinteles…….va multumesc

Comentează acest articol

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.