Băncile au redus dobânzile la jumătate la creditele din Programul Prima Casă, lăsând cu gura căscată clienţii cărora le-au dat împrumuturi la costuri de 2 ori mai mari până acum. Scăderea subită a dobânzilor se datorează doar într-o mică măsură garanţiei de stat, arată o analiză www.conso.ro. Costurile au coborât în principal pentru că băncile au acceptat profituri mai mici.
.
Cei care şi-au luat credite ipotecare în trecut nu numai că îşi văd casele mult devalorizate faţă de preţurile la care le-au achiziţionat cu 1-2 ani în urmă, dar şi ratele la credite par acum gigantice comparativ cu un împrumut acordat în cadrul Programului Prima Casă.
Pe scurt, dacă se înscriu în Prima Casă, DAE se situează la aproape 5%. În schimb, creditele ipotecare standard au un cost dublu, DAE fiind de 9,6%, potrivit ultimelor date publicate de BNR.
Un alt aspect care arată că reducerea costurilor este diminuarea comisioanelor de acordare. Cea mai mare bancă, BCR, practică la creditele standard un comision de acordare de 2,5% din credit, iar acum acesta s-a redus de 5 ori, la numai 0,5%.
Alte bănci au renunţat chiar de tot la comisioane. CEC Bank nu mai solicită niciun comision de acordare sau de gestiune, iar Alpha Bank şi BRD procedează la fel.
De asemenea, băncile s-au obişnuit suspect de rapid cu ideea că nu mai trebuie să perceapă comisioane de rambursare anticipată la creditele Prima Casă.
Asta cu toate că la creditele imobiliare normale, comisioanele practicate sunt extrem de mari. De exemplu, clienţii BCR care au luat credite în trecut sunt obligaţi să achite chiar şi 4,5% în primii trei ani, în caz de rambursare anticipată. Pentru clienţii de la Prima Casă, rambursarea anticipată va fi gratuită, însă pentru ceilalţi se menţine la acelaşi nivel!
Continuarea în Curierul Naţional





































Comentează acest articol