- Oficiul European pentru Selecţia Personalului a pus la bătaie aproape 150 de posturi în domeniul secretariatului, plătite cu peste 2.500 de euro pe lună.
.
Până pe 11 august 2009, românii interesaţi să lucreze în domeniul secretariatului în cadrul instituţiilor Uniunii Europene se pot înscrie on-line la concurs.
Oficiul European pentru Selecţia Personalului (EPSO) a anunţat deja deschiderea procedurilor de înscriere la testele de preselecţie pentru 144 de poziţii în domeniul secretariatului.
Pentru a vă putea înscrie la concurs trebuie mai întâi să intraţi într-un proces de preselecţie care presupune şi crearea unui cont pe site-ul EPSO, www.eu-careers.eu.
Pentru înscrierea on-line la testele de preselecţie, trebuie să se completeze un formular de candidatură mai detaliat, care să prezinte educaţia, experienţa şi, nu în ultimul rând, motivaţia fiecărui participant. Pentru a putea obţine un astfel de job trebuie să fiţi cetăţean român şi să nu aveţi cazier penal.
În plus, sunt necesare fie studii superioare (în acest caz, experienţa profesională nu este obligatorie), fie studii medii (în acest caz, fiind necesară o experienţă profesională de cel puţin trei ani într-un domeniu relevant cu natura funcţiilor).
Selecţia pentru poziţia de asistent în domeniul secretariatului se desfăşoară în trei etape.
Prima presupune teste de preselecţie. Acestea se ţin în a doua limbă cunoscută de candidat, sunt teste-grilă date pe computer şi au două direcţii principale: un test referitor la dezvoltarea Uniunii Europene şi politicile comunitare şi unul de raţionament verbal şi numeric.
„Urmează probele practice, care constau din pregătirea şi/sau prelucrarea unui document în Microsoft Word, şi evaluarea capacităţii de exprimare în scris (ortografie, sintaxă, gramatică), care constă într-o compunere pe baza elementelor furnizate”, spune Mihaela Stroe, psiho-sociologul care îi susţine pe cei care participă la acest concurs.
În final va avea loc proba orală, care constă într-un interviu cu comitetul de selecţie. În principiu, probele practice şi proba orală vor avea loc la Bruxelles, în aceeaşi zi.
Integral în Evenimentul Zilei


















(2 voturi, media: 4,50 din 5)




















Comentează acest articol