Get Adobe Flash player 

Gropile de gunoi din Iaşi au dispărut doar pe hârtie

28 august 2009

Iaşi, Realităţi economice

Gropile de gunoi din Iaşi au dispărut doar pe hârtie

Deşi s-au conformat directivelor formulate atît de Agenţia pentru Protecţia Mediului, cît şi de Consiliul Judeţean, sistînd activitatea la gropile de gunoi, unii primari invocă lipsa fondurilor pentru implementarea programelor referitoare la activitatea de salubritate.

La noi nu sînt bani pentru salarii, darămite pentru înfiinţarea unui serviciu de salubritate. Deocamdată depozităm gunoiul în curţile oamenilor, însă la un moment dat se vor umple şi acestea. Nu am nici o soluţie şi nici nu am primit vreun răspuns din partea autorităţilor prin care să mi se explice cum poate fi rezolvată această problemă“, ne-a declarat Alexandru Ivănucă, primarul din Trifeşti.

Alţi edili aşteaptă ajutor din partea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate, însă, din cauza birocraţiei, va mai dura ceva timp pînă cînd acest organism va deveni funcţionabil.

Închiderea gropilor este însă doar o etapă. În mediul rural, măsurile de ecologizare sînt încă într-o fază incipientă. În cazul Iaşului, la fosta vărsătoare de la Tomeşti este descărcat doar pămîntul provenit de pe şantierele din oraş şi cu care vor fi acoperite grămezile de gunoi de dinainte de 16 iulie.

La Ţuţora, doar mirosul confirmă faptul că te afli la un depozit de deşeuri menajere. Utilajele moderne gen TANA, folosite la împrăştierea şi compactarea gunoiului, şi folia cu care e acoperită o celulă a depozitului nedată încă în folosinţă “vorbesc” de la sine.

Singura problemă constă în faptul că sortarea gunoiului se face manual. Această situaţie va dura maxim două luni, pînă la finalizarea montării unui sofisticat sistem de transportare, sortare şi compactare a gunoiului.

Activitatea într-un mediu ostil organismului are şi aspecte inedite. Dacă ar fi să-l credem pe şeful depozitului de la Tomeşti, au fost destule cazuri în care oamenii din subordinea sa au găsit bani printre gunoaie.

Sursa: Evenimentul

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.