Get Adobe Flash player 

150 de dascăli au participat ieri la protestul din faţa Prefecturii Iaşi

16 septembrie 2009

Iaşi

“Faradelegea este lege in Romania”, “Educatia este averea tinerilor. Nu-i saraciti”, “Scopul politicului: omul needucat, usor de manipulat”. Acestea sint doar o parte dintre mesajele pe care le-au transmis ieri peste 150 de cadre didactice, care au pichetat Prefectura incepind cu ora 15.

Ne-au luat tot ce am cistigat in ultimii ani, tot prin mitinguri si proteste, cu aceasta legea a salarizarii unice“, a spus Delia Tiron, cadru didactic la Liceul “Al.I. Cuza”.

Profesorii, membri ai sindicatelor FSLI si “Gh. Asachi”, au ales aceasta forma de protest pentru ca legea salarizarii unice ar fi “o rusine”.

Cerem Guvernului Boc urmatoarele: renuntarea la angajarea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului asupra Proiectului Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, renegocierea acestui proiect de lege si supunerea sa dezbaterii camerelor Parlamentului Romaniei, stoparea disponibilizarii in sectorul bugetar, neacordarea concediului fara plata fortat“, se subliniaza in comunicatul oficial facut public de catre membrii sindicatelor.

Sursa: Ziarul de Iasi

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.