Afacerea cu struţii: “I-am vândut la preţ de peşte, că mâncau degeaba. Gata, închid prăvălia…”

Afacerea cu struţii: “I-am vândut la preţ de peşte, că mâncau degeaba. Gata, închid prăvălia…”

Creşterea struţilor a fost o vreme, în România, un fel de Caritas zootehnic de la care se aştepta să se întoarcă investiţia măcar de opt ori. Dar pentru că românii n-au tăbărât pe cotletul de struţ, fermele visătorilor au căzut una după alta, iar struţii au rămas prin ogradă mai mult nişte arătări de bâlci care-şi întind gâtul la săteni, iar sătenii la struţi.

.
Struţul australian a fost tratat în România ca un porc. I s-au băgat pe gât furaje cât putea duce ca să ajungă la 100-120 de kile într-un an de zile, ca porcul. Să fie carne, multă carne. Să facă omul jumări, cârnaţi, să afume şi să aibă tot anul la grindă.

Când m-am trezit cu vreo zece struţalăi cât căpiţa, i-am tăiat şi am văzut atunci că nu am ce face cu măldărele de carne, povesteşte Neculai Barcan, agricultor din Podoleni, judeţul Neamţ. Cine naiba să mănânce carne de struţ într-un sat de moşnegi fără dinţi şi fără bani?“

Fostul tractorist Neculai Barcan s-a apucat de struţărit prin 2000, după ce-a stat în spital la Piatra Neamţ cu un junghi la inimă. Acolo, în salon, alt cardiac i-a băgat în cap ideea că poţi face avere de pe urma struţului. I l-a descris ca pe o pasăre fabuloasă, cu bancnote în loc de pene, care face ouă de aur, şi cu carne fără colesterol. Şi care nici nu are nevoie de atâta îngrijire ca porcul, oaia sau vaca; chiar şi doctorul, când a auzit ce are de gând pacientul Barcan, i-a zis că nu există ocupaţie mai potrivită, având în vedere vârsta lui de 63 de ani şi inima cam şubredă, şi l-a încurajat să se apuce de crescut şi de mâncat struţ. „Ce mă durea inima înainte, de boală, dar ce mă doare acum după tractor, că l-am dat ca să-mi iau dihăniile astea de struţi“, jeleşte bătrânul. „Cine-mi dă mie jumătate de milion pe kila de carne în sărăcia asta de ţară?

Ioan Melinte, din Videle, a pornit în 2002 cu doi struţi de prăsilă cumpăraţi cu 3.500 de dolari şi ajunsese anul trecut la 40 de capete. „Dacă ai mulţi struţi, nu e bine, explică Melinte. Înseamnă că nu ai reuşit să vinzi puii. Înseamnă că rămâi tu cu carnea şi nu prea ai unde să o vinzi. I-am vândut la preţ de peşte, că mâncau degeaba. Acum mai am patru. Îi mănânc şi pe ăştia şi gata, închid prăvălia… Da’ ştii, când mai fac o friptură, parcă înghit direct şomoioage de euro, îmi stă în gât“.

Omul se întreabă unde a greşit. Când a auzit că numai o pană de struţ face 15-20 de lei, a dat într-un fel de beţie a struţului, a băgat toate salariile compensatorii în struţi, dacă nu-i mai tăiau copiii din entuziasm ar fi fost în stare să vândă şi casa, că el visa să se mute în deşertul Dăbuleniului şi să crească acolo struţi, să fie mai în elementul lor.

Greşeala mea a fost că m-am gândit la struţi ca la nişte gâşte altoite, râde amar Melinte. Adică tai una şi o bag în oală. Dar un păsăroi de ăsta de 150 de kile nu poţi să-l creşti ca pe o pasăre de curte. Am vândut din ei la abator, da’ pe urmă nici acolo nu mi-i lua, că era scumpă carnea, se strica în magazin. Mai ieftină e carnea de struţ adusă de la australieni, nu te poţi pune cu ei. Şi nici nu ştiu românii ce bună e carnea de struţ şi cât de sănătoasă e. Dar dacă nu guiţă şi nu behăie, românul nu-l mănâncă“.

„În prezent, în gospodării există 1.174 de struţi, răspândiţi în 24 de judeţe“, spune Cristinel Şonea, directorul Direcţiei Politici de Piaţă în Zootehnie din Ministerul Agriculturii. Ministerul nu are o evidenţă a struţilor din ferme. Aici, în lipsa unui recensământ oficial, Asociaţia Crescătorilor de Struţi estimează că ar exista 10-12.000 de struţi.

Integral in Cotidianul

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (3 voturi, media: 3,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

17 Comentarii

  1. Coco

    Suna interesanta povestea. Dar totusi, din 2000 si pana cum eu nu am vazut la vreun magazin fie el si hipermarket nici un fel de carne de strut. Sau ou. Si nici prin putinele restaurante pe unde am fost nu am vazut vreo friptura de strut. Cred ca nu prea s-a stiut sa se vanda marfa de la bun inceput.

  2. farcasiu

    mda. fiecare crescator de animale daca nu stie sa creasca …pe costuri cat mai mici atunci sa nu se bage..!

  3. Cristi

    1-Romanu e prea prost ca sa-si dea seama de avantajele carnii de strut.2-Daca te apuci de o afacere ca asta nu o incepe pana nu iti gasesti macar 1 contract fie el si in strainatate.3-Articolul e o politica.

  4. dutuchinde

    de ce daca crestem stuti ne gandim doar la afaceri daca carnea e asa de buna si fara colesterol si usor de crescut , sa-i crestem pentru uzul casnic si sa inlocuim porcul care face multa mizerie si e plin de colesterol si poti incepe cu doi pui , iar daca ai prea multe oua sa le bati in cratita .

  5. Viorel , Arad

    buna!
    si eu as vrea sa incep o afacere cu struti dar prima etapa va fi pentru uzul casnic si daca merita dupa ce voi avea mai multa experienta am sa ma extind.
    Daca aveti sfaturi pentru incepatori sunt numai ochi si urechi.
    Mersi!

  6. ion dirmina

    doneza cineva struti ca sa plictisit de crestere lor?

  7. stangaciu ghe

    as vrea si eu doua femele si un mascul pui dar cu plata in rate . Adevarat este o carne foarte buna si sanatoasa /pacat ca noi romanii inca nu stim neau indobitocit astia cu salamurile lor colorate si nu vedem ca de fapt datorita lor murim mai de tineri .invatati sa cresteti animalul acasa si mancati sanatos .(DE ASTA BATRANII NOSTRI TRAIAU PESTE 80 DE ANI)

  8. ganea neculai

    NU AM FERMA DE STRUTI,DAR,STUDIEZ ACESTA POSIBILITATE CAM,DE DOI ANI,SI AM AJUNS LA URMATOAREA CONCLUZIE:AVERE DE PE URMA STRUTILOR SE POATE FACE DOAR DIN EXPORT.

  9. costi

    da poti sa cresti struti ca sa ai mananci ,,nu pt a te imbogati un strut mananca foarte mult,intr,un an de zile mananca 450 kg de boabe ,un kg de boabe e cam un leu deci cerealele 110 de euro ,apoi verdeata lucerna… intr,un an mananca o tona jumate ,un pret aproximativ 70 de euro,,apoi medicamentee mai costa 20 de euro,,plus 2 tone jumate de apa intrun an,,,ajungi cu el lla o investitie de 220 de euro fara a pune munca ta timpu pe care al pierzi pentru a te duce sa ai aduci verdeata apa etc…ei bine un abator ati cumpara strutu in viu la 100 de kg cu maxim 210 euro,,profitu e zero..fara a pune munca ta de un an de zie.. asta e reallitatea eu ucrez in itaia ,,m,am interesa la abatoare,,nu e mare diferenta de pret ,nu se merita,,mut suces! ,ciao

  10. Gica

    Am citit toate comentarile , dar cititi de zece ori si bagati la cap comentariul lui Costi. Putin a lipsit sa iau o teapa mare in 2001 cu strutii. Uitati-va cat costa porumbul astazi, graul , alte cereale, si dupa aia mai vorbim de strutii si despre orice animal domestic vreti.
    Stiti de ce fac profit unii, s-au fermele de crestere al animalelor? A-ti auzit de zoofort, de agenti de crestere ( la tara le spune concentrate).
    Daca cresti ceva sa mananci tu , da , altfel lasati-o balta cu cresterea strutilor si nu numai. Poate sa vina profesor universitar sa ma contrazica, nu ai cum sa faci de exemplu o gaina in 45 zile la 1,5 kg taiata ,eviscerata fara chimicale in hrana animalului. Dar stati linistiti, cumparati cu carucioarele de la supermagazine in continuare gunoaiele, crescute industrial, sunt ieftine, iar cancerul vine nu prea tarziu.90 % dintre romani mananca mult si prost, stomacul sa fie plin , boala vine mai mai tarziu si sigur.

  11. corenl

    Cat costa o pana de strut in prezent ?

  12. alina

    problema nu e cat costa pana de strut ci daca o cumpara cineva
    dar pt informarea ta costa 6 euro

  13. vasia

    Am citit tot ce sa comentat pina acum au baieti perfecta dreptate referitor la struti ,mare vrajeala numai cine a crescut stie ce inseamna strut….mare frumos maninca mult pute mult nu se cumpara produsele romanul ii in plop cu chesti de astea srut melci ciuperci etc,,,,maliga multa si brinza prosti de put

  14. andrei

    salutare la toata lumea ,am citit si eu comentariile l toata lumea dar cel al lui costi este cel mai aproape de avdevar eu lucrez si eu in italia de un pic de timp la o ferma de puii . Puii pe care eu ii am in grija iimi ajung la mine in grajd la doar 4 ore de viata si pana la 55 de zile cand se incepe incarcatu lor ajung la 5,5kg .In privinta strutilor la noi in tara doar cei car e exporta ar face un pic de profit dar si ala este echivalentu un 2% care nu inseamna nimic

  15. petru

    cine poate sa-mi spuna cat costa un ou?si cat trebuie sa stea la incubator?

  16. Badila Liviu

    Cresc struti din 2000. A fost un hobi. Dar nu se poate creste struti din hobi . Daca iti plac aceste pasari ( se pot spune animale ) . Cresterea este usoara daca pui suflet si persevenenta. Apelati la experienta crescatorilor vechi.( sunt niste prticularitati ale acestor ,,animale,, mai ales a cresterii puilor in prima luna de viata). Nimeni nu merge cu experienta in mormant. Am fost unul din membrii fondatorii ai asociatiei nationale pentru cresterea strutilor, care datorita ergoliilor unor asa zisi crescatori de strut s-a ales praful, pacat, acum ar fi fiarte buna. ( majoritatea celor care au boicotat asociatia nici nu mai activeaz in cresterea strutilot). Ce bun ar fi un abator undeva in centrul tarii. Daca am fi fost uniti poate ma fi realizat ceva. Credeti ca e tarziu ? Nu, hadeti sa luam legatura intre noi si sa ne vedem macar odata crescatorii din Ardeal, Banat , Maramures, Bihor,etc. Cei care doresc sa creasca struti sa se apuce repede ca e bine. E o investitie initiala destul de mare dar tinand cont ca ,,animalul,, produce peste 30 ani , cred ca merita. Scuzati-mi lungimea expunerii.
    Eu sunt din Simeria, tel. 0724002075. Astept coespondenta.

  17. ene gabriel

    parerile sunt pro si contra.eu as vrea sa cresc o familie de struti .sunt din buzau,cat ma costao familie/pui/la unan/la2 ani?

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.