Reconversie de criză: Restaurantul din saltele

Agenţie imobiliară, devenită magazin alimentar, showroom pentru produse de mobilier transformat în restaurant, sau pensiune, din fabrică, sunt doar câteva dintre reprofilările la care au apelat întreprinzătorii români din cauza crizei economice.

.
Blocajul apărut pe piaţa imobiliară a forţat multe agenţii de profil să renunţe la activitate. Astfel, unele renunţă la sediile mari şi scumpe, sau cedează din spaţii, a explicat pentru evz.ro fostul preşedinte al Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI), Ruxandra Cleciu.
.

Mini market imobiliar

.
Una dintre agenţiile care au dispărut avea sediu în cartierul bucureştean Drumul Taberei. În locul ei a apărut un “mini market”.
Dacă te iei după firma dezafectată, dar care încă tronează deasupra intrării, te aştepţi ca un agent să vină să îţi propună să cumperi ceva. Te întâmpină însă domnul Nelu, care aşteaptă muşterii în magazinul deschis de nici două săptămâni. Clienţii sunt ademeniţi de un anunţ mare, care promite preţuri imbatabile.

Tot în Bucureşti, dar în cartierul Berceni, locul retailerului de electronice, Altex, a fost luat de magazinele de tipul “totul la 5 lei”. În locul frigiderelor şi al plasmelor au apărut solniţe, flori artificiale şi alte zeci de produse ieftine. Clienţii însă admit că trec pragul comerciantului datorită preţurilor, iar calitatea e pe măsură.

.

Restaurant în locul saltelelor

.
Producătorul de saltele Previ a început să simtă criza din februarie. De atunci, vânzările au tot scăzut ajungând acum sa fie mai mici cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Din această cauză, cu banii câştigaţi din saltele, în vremurile bune, depozitul a fost transformat în pensiune turistică, iar showroom-ul de mobilă, de la etajul celui de saltele, e pe cale să devină restaurant.

Directorul de vânzări al companiei, Sara Szasz, povesteşte că vânzările au scăzut mai mult la intermediari, şi mai puţin în magazinele proprii din Bucureşti şi Constanţa.

“Criza ne-a cam speriat. Vânzările merg, dar nu la fel de bine ca acum un an. Patronul nu renunţă la producţie pentru că este pasionat, inventând tot timpul modele noi “, a mai spus reprezentanta companiei.

Integral în Evenimentul Zilei

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.