Britanicul Duncan Ridgeley, fost paparazzo la ziarul „The Sun”, îşi face două case din lemn în satul Breb (judeţul Maramureş), pe scheletul unor locuinţe ţărăneşti. Una va fi folosită de familia sa, cu care stă acum în chirie, iar a doua – de turişti.
.
La început, Ridgeley a folosit mâna de lucru locală. „Aşa e normal, nu? Asta înţeleg eu prin ecoturism: să faci să circule banii în comunitatea în care eşti. Să faci case din materialele locale, cu mână de lucru locală”, spune el. Dar avea nevoie de mai mult. Aşa că a postat un anunţ pe Internet şi s-a trezit cu ajutoare: din Croaţia au apărut doi americani cărora li se terminaseră banii de vacanţă, iar din Ungaria – un danez care se săturase de făcut autostopul prin Europa.
„Cum am ajuns aici? Călătorim şi muncim. Primim casă şi masă. Eu sunt poştaş în Danemarca, cu ce adun în patru luni câştig cât să cutreier Europa. Am venit cu autostopul până la Budapesta, apoi am luat un moped şi am venit încoace. Sincer, aşa ceva nu mai vezi în Danemarca. Şi mă distrez”, spune danezul Jeppe.
După o viaţă de du-te-vino ca paparazzo în Londra, Duncan Ridgeley a decis să se retragă. A ales Sri Lanka, dar, în ziua în care a ajuns acolo, a lovit tsunamiul. A durat zile până şi-a regăsit familia, aşa că s-a retras spre zone paşnice: Egipt şi România.
„Acum construiesc două case aici şi am una în Egipt. Vara stau aici, că e prea cald în Africa, iarna plec acolo, că e prea frig aici”, spune, râzând, Duncan.
Se stabilise iniţial în zona Moeciu, dar vecinii săi erau bucureşteni. „Mi-au zis că în Maramureş e România adevărată, aşa că am venit”, explică el.
S-a obişnuit cu localnicii. „Când vreau să cumpăr ceva, ei cred că-s aici pentru o săptămână şi se aşteaptă să plătesc foarte mult. Că fac asta cu turiştii e OK, dar eu locuiesc aici, aşa că trebuie să negociez la sânge până ajung la preţul real. Acum învăţăm să facem şi ţuică, din merii mei”, încheie englezul românizat.
Integral în Evenimentul Zilei
Loading ...
Comentează acest articol