Peste 20 milioane euro pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România

Peste 20 milioane euro pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România

Peste 20 de milioane de euro din fonduri europene sunt alocate celei de-a treia solicitari de propuneri de proiecte in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria – România 2007 – 2013, lansata de Agentia Nationala de Dezvoltare din Ungaria si Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei din România, informeaza un comunicat al MDRL. Programul ofera potentialilor beneficiari o gama variata de oportunitati.

Astfel, pe lânga elaborarea unor studii si planuri care vizeaza imbunatatirea infrastructurii de transport sau comunicatii transfrontaliere, exista posibilitatea de a realiza proiecte comune in domenii precum protectia mediului, cooperarea in domeniul afacerilor sau dezvoltarea turismului.

De asemenea, pot fi depuse proiecte comune de cercetare-dezvoltare, precum si proiecte care vizeaza intensificarea colaborarii in domeniul educatiei, pietei muncii sau al sanatatii si prevenirii riscurilor comune. Programul este finantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR), completat de co-finantarea nationala a celor doua state membre participante in program, Ungaria si România.

Aplicanti pot fi organizatiile care actioneaza in beneficiul public (institutiile de stat, organizatiile publice locale, organizatiile non-profit, camere de comert etc.), care isi desfasoara activitatea in aria eligibila a programului si care doresc sa realizeze un proiect transfrontalier impreuna cu organizatii partenere de pe cealalta parte a granitei.

Parteneriatele trebuie sa includa cel putin un partener român si unul maghiar din aria eligibila, se precizeaza in comunicat. În ceea ce priveste procedura de aplicare, va fi aplicat modelul de evaluare si selectie intr-o singura etapa, care permite depunerea unor proiecte soft.

Proiectele trebuie trimise exclusiv prin posta sau posta rapida la Secretariatul Tehnic Comun (STC) al Programului, la adresa sa din Budapesta. Termenul limita de depunere este 22 ianuarie 2010, data postei. Cererile trimise ulterior sau cele care vor ajunge la destinatie ulterior datei limita de receptie vor fi automat respinse, se mentioneaza in comunicatul MDRL.

 

Publicitate

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.