Ghidul de finantare a Programului de inlocuire sau de completare a sistemelor clasice de incalzire cu sisteme care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana ori alte sisteme care conduc la imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului a fost modificat si completat, marti, prin ordin al ministrului.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, una dintre noutati este faptul ca sunt considerati eligibili operatorii economici, constituiti potrivit Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cu obiect principal de activitate “Hoteluri si alte facilitati de cazare similare“, conform CAEN – diviziunea 55, grupa 551, clasa 5510.
În acest sens, fostul ministru interimar al Mediului, Elena Udrea, a declarat, sâmbata, la un seminar privind dezvoltarea turistica a zonei de sud a litoralului, ca proprietarii de hoteluri de pe litoral vor putea aplica pentru finantari in cadrul programului Casa Verde.
“Am reusit sa modificam ghidul de finantare pentru acest proiect care se refera la sursele alternative ecologice de energie termica si am introdus in ghidul de finantare segmentul de hoteluri de pe litoral“, a anuntat Udrea. Ea a adaugat ca redactarea ghidului a fost finalizata si in zece zile vor putea fi depuse proiectele.
“Ghidul e terminat. Ordinul de ministru il voi semna luni, astfel ca in 10 zile deschidem sesiunea de depunere de proiecte. Sper ca cei de pe litoral, operatorii de turism, sa se grabeasca sa poata sa primeasca acesti bani chiar in anul 2009, pentru ca avem 100 de milioane de lei pentru acest proiect pentru litoral“, a explicat, sâmbata, Elena Udrea.
De asemenea, prin prezenta modificare a ghidului, unitatile administrativ-teritoriale sunt explicate dupa cum urmeaza: comune, orase/municipii si judete, legal infiintate si delimitate, administrate conform Legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dar si subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului Bucuresti.
Operatorii economici care vor sa acceseze acest program trebuie sa functioneze si sa aiba activitate economica de cel putin sase luni la data depunerii cererii de finantare, sa nu fie insolvabili, in stare de reorganizare judiciara sau faliment, in incetare de plati sau in stare de insolventa, sa nu aiba suspendate activitatile economice, sa aiba indeplinite obligatiile exigibile de plata a taxelor, impozitelor si contributiilor catre bugetul de stat, bugetul local si Fondul pentru mediu.
Totodata, operatorii economici care doresc sa acceseze acest program trebuie sa nu sponsorizeze activitati cu efect negativ asupra mediului, sa nu fie considerati “Firma in dificultate”, conform dispozitiilor Instructiunilor Comisiei Europene privind ajutorul de stat pentru salvarea si restructurarea firmelor in dificultate (publicate in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 244/2004), sa detina contributia proprie necesara implementarii proiectului si sa se angajeze in vederea sustinerii acesteia. O alta conditie este ca valoarea totala a ajutoarelor de minimis acordate operatorului economic pe o perioada de trei ani consecutivi, cumulata cu valoarea alocarii financiare acordate in baza schemei de minimis aprobata prin dispozitia presedintelui Autoritatii nr. 243 din 8 octombrie 2009, sa nu depaseasca echivalentul in lei, la data depunerii cererii de finantare, a 200.000 euro (100.000 euro in cazul operatorilor economici care activeaza si in sectorul transporturilor).
Finantarea Programului se realizeaza in continuare din Fondul pentru Mediu, iar pentru proiectele depuse si aprobate pentru anul 2009 este prevazuta suma de 310 milioane lei, din care 210 milioane lei, pentru proiectele unitatilor administrativ-teritoriale, iar 100.000 mii lei, pentru proiectele operatorilor economici. În cazul unitatilor administrativ-teritoriale, finantarea nerambursabila se acorda in procent de pâna la 80% din cheltuielile eligibile ale proiectului, iar in cazul operatorilor economici, finantarea poate fi de pâna la 50%.
În cadrul unei sesiuni de depunere, un solicitant poate depune cel mult doua proiecte. Fiecare proiect poate viza mai multe amplasamente aflate in proprietatea, concesiunea sau administrarea solicitantului. Suma solicitata prin cererea de finantare, reprezinta insumarea cheltuielilor eligibile pentru toate amplasamentele vizate prin proiect.
Pâna in luna octombrie 2009, s-au organizat deja doua sesiuni de depunere, urmând ca pâna la finele anului sa se mai deruleze inca una destinata operatorilor economici. Numarul de proiecte depuse in etapa a doua a Programului Casa Verde, care s-a incheiat pe 9 octombrie, aproape s-a dublat in ultimele zece zile, de la 77 la 140, releva datele oficiale ale Agentiei Fondului de Mediu.
Pâna la prima data-limita, fusesera depuse 77 de dosare, aproape dublu fata de raportarea din saptamâna precedenta, când se inregistrasera 37 de solicitari.






































Comentează acest articol