România are nevoie de produse ecologice autohtone, nu de cele importate, chiar si din Germania, a declarat vineri (23-X-2009) in cadrul Forumului de Agricultura Ecologica 2009 de la Romexpo, Elisabeth Avakia-Reuter, reprezentanta retailerilor ecologici din Germania – Organic Retailers Association (ORA).
Potrivit statisticilor existente la nivel european si date publicitatii de catre International Trade Center (ITC), agentie de cooperare economica ce apartine Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) si Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC), Germania ocupa, la nivelul anului 2008, locul al treilea la capitolul suprafete cultivate ecologic cu aproximativ 866.000 ha, dupa Italia (cu peste 1,1 milioane ha) si Spania (aproape 990.000 ha).
În acelasi timp, in privinta vânzarilor de produse alimentare ecologice, Germania detinea, in acelasi an, suprematia, cu 5,8 miliarde de euro, urmata de Marea Britanie, cu 2,6 miliarde euro, Franta si Italia (ambele cu 1,9 miliarde euro).
Prin comparatie cu Germania, in România piata de produse agroalimentare ecologice a valorat, in 2008, circa 20 de milioane de euro, in timp ce exporturile s-au cifrat, in aceeasi perioada, la 100 milioane euro, dublul valorii din 2006.
































Comentează acest articol