Financiarul

La o prima privire, ideea ca America ar putea avea ceva de invatat de la Europa in materie de combatere a somajului ar putea parea ridicola. America are una dintre cele mai flexibile piete ale muncii din lumea dezvoltata, in timp ce Europa – in acceptiunea populara – este un spatiu incremenit, cu sindicate puternice, piete ale muncii rigide si rate mari ale somajului.

În ultimul sfert de veac, rata medie a somajului in America a fost de 5,8%, semnificativ mai mica decât cea din Franta (9,5%) sau Germania (9,1%). Se pare insa ca acest tablou se schimba, comenteaza, in editia de vineri (6 noiembrie 2009), The Economist. Desi productia a scazut in zona euro la fel de mult ca in America, numarul somerilor nu a crescut in egala masura. În timp ce in zona euro rata somajului a crescut cu mai putin de o treime, peste Atlantic s-a dublat.

În prezent, somajul in zona euro a ajuns la 9,7% si este mai mic decât cel din America, unde cifrele ce vor fi date publicitatii pe 6 noiembrie vor arata, probabil, o rata a somajului cu doua cifre. Diferentele dintre politicile aplicate pe cele doua maluri ale Atlanticului sunt si mai mari.

Statele Unite au recurs la stimulente fiscale puternice, insa doar sume relativ mici din acei bani au fost alocate politicilor pietei muncii, cum ar fi implementarea unor scheme pentru incetinirea concedierilor, stimularea angajarilor sau sprijinirea somerilor. Desi Statele Unite si-au extins ajutoarele sociale acordate somerilor (oricum destul de putine), raspunsul principal Congresului in fata persistentei ratei ridicate a somajului a fost o serie intreaga de propuneri de stimulente prost directionate.

Legiuitorii europeni, in schimb, par sa aiba o strategie mai coerenta, una care foloseste banii statului pentru a subventiona un program redus de lucru, reducerea costurilor cu forta de munca si – in unele cazuri – ofera reduceri de impozite pentru a incuraja crearea de noi locuri de munca. OECD spune ca 22 din cele 29 de state membre ale sle si-au extins ajutoarele acordate muncitorilor disponibilizati, iar 16 dintre ele au redus impozitele si contributiile sociale ce le revin angajatorilor.

Actualele politici ale Europei reprezinta o imbunatatire considerabila a reactiei sale in fata somajului comparativ cu alte recesiuni. În anii 1980, de pilda, disponibilizarile erau posibile datorita unor scheme prost gândite de pensionare inainte de termen. De aceasta data, insa, guvernele europene se concentreaza – pe buna dreptate – pe mentinerea oamenilor la locul de munca, evitând astfel povara economica de lunga durata a somajului ridicat.

Cea mai importanta inovatie a Europei o constituie subventionarea unui program de lucru redus. Platind practic companiile sa isi mentina angajatii, guvernele au reusit astfel sa incetineasca cresterea somajului si au contribuit la sporirea increderii consumatorilor si a cererii. Într-o perioada dificila de cadere, generata de criza creditelor si diminuarea drastica la nivel global a cheltuielilor, astfel de subventii au o logica, pe termen scurt. Însa ele contribuie la mentinerea cererii prin inghetarea actualei structuri profesionale, impiedicând reorientarea muncitorilor dinspre domeniile cu capacitate de productie in exces (precum industria auto) catre sectoare mai promitatoare.

Aceasta osificare se va intoarce, cu siguranta, impotriva Europei la un moment dat. Iar a lua astfel de masuri intr-o economie precum cea a Americii, unde sfârsitul perioadei de cheltuire nechibzuita pe datorie a obligat la schimbari structurale masive, ar fi de-a dreptul o nebunie. În loc sa incurajeze mentinerea angajatilor, guvernele ar trebui sa promoveze crearea de noi locuri de munca. Politic ile care fac acest lucru se intind pe o arie larga.

La extreme se afla scheme de lucrari publice de tipul celor introduse in anii 1930 si folosite in prezent pe scara larga in India, de exemplu. O abordare mai modesta si mai logica pentru economiile dezvoltate ar fi angajarea de noi muncitori. De aceea guvernele europene procedeaza bine când reduc impozitele ce le revin angajatorilor, in special pentru crearea de noi locuri de munca.

Tocmai de aceea propunerile americane de finantare a extinderii asigurarilor de somaj din impozitele pe salarii sunt neinspirate. Impozitele mari platite de angajatori constituie unul dintre motivele pentru care Europa a intrat in recesiune cu un numar de someri mult mai mare decât al Americii. Reducerea poverilor fiscale ar fi masura cea mai potrivita pentru incurajarea crearii de noi locuri de munca de ambele parti ale Atlanticului.