Get Adobe Flash player 

Nu mai sunt bani de murături

24 noiembrie 2009

Naţional, Realităţi economice

Din lipsa de bani, gospodinele vor conserva mai putine legume decât anul trecut, se arata in studiul Omnibus remis luni (23 noiembrie 2009) de catre GfK.

Doua treimi dintre gospodinele din România declara ca au conservat sau vor conserva mai putine legume sau fructe decât anul trecut, principalul motiv pentru aceasta scadere fiind cel de ordin financiar.

Numai una din 10 dintre gospodinele care au raspuns la sondajul GfK conserva mai mult anul acesta, explicând ca prefera metoda traditionala de conservare. Si in cazul persoanelor peste 60 de ani, majoritatea declara ca pun mai putine conserve decât anul trecut, in principal din cauza costurilor, dar si din motive de sanatate.

Criza nu a afectat insa ponderea românilor care prefera sa conserve muraturi (peste 80% din gospodine), fata de alte tipuri de conserve, precum gemurile, dulceata si legumele la borcan, care sunt modalitati de conservare folosite de aproximativ 2 treimi dintre respondente. Numai jumatate dintre cei chestionati obisnuiesc sa congeleze legume pentru iarna sau sa faca compoturi, in timp ce fructele congelate nu reprezinta o modalitate de conservare populara.

Vârsta are o mare influenta asupra modului in care românii isi asigura necesarul de legume si fructe petnru iarna. Astfel, conform GfK, persoanele care folosesc cel mai intens metodele de conservare traditionale sunt cele de vârsta ceva mai inaintata (50-59 ani), in timp ce majoritatea persoanelor tinere (20-29 ani) declara ca nu obisnuiesc sa conserve alimente.

Numarul membrilor familiei influenteaza si el tipurile de conserve preparate pentru iarna in propria bucatarie. Muraturile, gemul sau dulceata se fac mai mult in gospodariile formate din mai multe persoane, iar gemul, dulceata si compotul se pun mai mult in gospodariile cu doi sau mai multi copii. Conform GfK, starea civila influenteaza si ea optiunile de conservare a legumelor si fructelor, persoanele necasatorite folosind mai putin metodele de conservare a legumelor si fructelor, in timp ce persoanele divortate sau separate obisnuiesc sa congeleze legumele si fructele.

Persoanele cu studii superioare si cele cu venituri personale mai ridicate apeleaza in mai mica masura la conservarea in gospodarie de fructe sau legume. Persoanele rezidente in Bucuresti conserva mai putine fructe si legume, spre deosebire de cele din Oltenia, care prefera gemurile, dulceata si compotul, sau de cele din Banat, care opteaza pentru fructe congelate. Conservarea legumelor la borcan este o metoda mai des intâlnita in Moldova.

Ca tendinta generala, se fac mai multe conserve in zona rurala decât in zona urbana. Daca legumele si fructele congelate sunt preferate ca modalitati de conservare in zona urbana, in cea rurala se pun mai mult muraturi, gem, dulceata si compot.

Mentionam ca, in conformitate cu Institutul National de Statistica, in trimestrul II 2009, veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 41,9% mai mari decât ale gospodariilor din mediul rural si cu 14,8% mai mari fata de ansamblul gospodariilor, ceea ce poate constitui o explicatie a faptului ca in mediul urban se apeleaza mai putin decât in cel rural la conservarea traditionala a legumelor si fructelor.
Înfiintat in urma cu 75 de ani ca prima companie de cercetare de piata din Germania, Grupul GfK are azi mai mult de 150 de sucursale in 100 de tari de pe cinci continente. GfK România a fost fondata in 1992.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.