Get Adobe Flash player 

CCR: Orele suplimentare la bugetari trebuie plătite în 2010

27 noiembrie 2009

Naţional, Realităţi economice

Curtea Constitutionala a României (CCR) sustine, in motivarea deciziei prin care a declarat constitutionala Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ca orele suplimentare trebuie sa fie platite in cursul anului 2010.

“Cu privire la posibila excludere de la plata a orelor suplimentare pentru anul 2010, Curtea urmeaza sa retina ca pentru intreg personalul bugetar devin aplicabile prevederile titlului III – Timpul de munca si timpul de odihna din Codul muncii. Prin urmare, orele suplimentare trebuie sa fie platite in cursul anului 2010.
Curtea retine ca, atât timp cât este in vigoare, Codul muncii trebuie respectat si in mediul public, nu doar in cel privat, eventuale derogari in aceasta materie neputându-se face, indiferent daca partea interesata apartine domeniului public sau privat”, sustin judecatorii CCR.

În ceea ce priveste procedura asumarii legii de catre Guvern in fata Parlamentului, CCR arata ca Executivul poate recurge la angajarea raspunderii sale, indiferent de faza in care se afla procedura legis lativa. “Rolul unei asemenea proceduri este de a coagula o majoritate parlamentara, dar si de a surmonta actele obstructioniste ale opozitiei in cursul dezbaterilor legislative.

Adoptarea acestei legi prin procedura prevazuta de art. 114 din Constitutie a fost necesara pentru a raspunde intr-un timp cât mai scurt la cerintele Fondului Monetar International. Prin prisma acestor considerente, Curtea retine ca Guvernul a recurs la aceasta procedura in extremis, intrucât structura politica a Parlamentului nu permitea adoptarea proiectului de lege in procedura uzuala sau de urgenta”, se arata in motivare.

Cât priveste invocarea faptului ca nu s-a solicitat avizului consultativ al Cons iliului Economic si Social, Curtea retine ca Ministerul Muncii – prin adresa nr. 551 din 11 septembrie – a inaintat Consiliului Economic si Social “spre dezbatere proiectul Legii-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice”.
La data de 14 septembrie, Cons iliul Economic si Social emite un aviz favorabil cu privire la proiectul de lege mentionat, pe care il comunica Guvernului prin adresa nr. 1.869 din 14 septembrie 2009.

Judecatorii CCR mai precizeaza ca, potrivit norme lor de tehnica legis lativa, titlul actului normativ cuprinde denumirea generica a actului, precum si obiectul reglementarii exprimat sintetic. “În cauza de fata se retine ca titlul vizeaza salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, obiect exprimat si de art. 1 alin. (1) din lege.

Prin urmare, personalul tuturor autoritatilor, institutiilor, societatilor comerciale publice trebuie sa fie salarizat potrivit acestei legi. Eventualele derogari trebuie sa fie justificate in mod temeinic, obiectiv si rational, pentru a nu se crea discriminari de natura a leza prevederile constitutionale ale art. 16”, se mai mentioneaza in document.
Decizia CCR este definitiva si general obligatorie.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.