“Suntem mai puţin îngrijoraţi de posibila depreciere a leului, deşi unel riscuri se menţin, ceea ce ne face să considerăm că în 2010 leul se va întări uşor faţă de euro, atât în termeni reali, cât şi nominali”, apreciază specialiştii Raiffeisen, într-un comunicat transmis miercuri (6 ianuarie 2010), din care rezultă că în martie 2010 rata de schimb leu/euro este posibil să fie de 4,204-4,30 lei pentru un euro.
“Noul an a început cu perspective mai bune pentru leu decât 2009”, consideră specialiştii de la Raiffeisen Research, care au subliniat că BNR a apărat moneda naţională, “care, în 2009, era percepută ca fiind una dintre cele mai vulnerabile de pe pieţele emergente”. Finanţarea externă pe care România a convenit-o cu instituţiile internaţionale a ajutat leul, sunt de părere analiştii Raiffeisen.
Aceştia afirmă că s-a redus deficitul de cont curent, ca şi serviciul datoriei externe şi datoria externă pe termen scurt, atât ca procent din PIB, cât şi ca procent din rezervele valutare.
“Se aşteaptă ca FMI şi Comisia Europeană să elibereze în februarie noile tranşe către România. Toate acestea ne fac să fim mai puţin îngrijoraţi faţă de posibila depreciere a leului în 2010, deşi unele riscuri se menţin. Ca atare, credem că există condiţii ca leul să se aprecieze uşor faţă de euro în 2010, atât în termeni reali, cât şi nominali”, au precizat experţii Raiffeisen.
Dolarul ar putea urca în primul trimestru din 2010 până la un curs de schimb de 1,40 USD pentru un euro, apreciază specialiştii Raiffeisen. “După scăderea importantă din decembrie, cursul de schimb a crescut la 1,42-1,44 USD pentru 1 euro, iar creşterea va putea continua până la 1,45”, spun cercetătorii de la Raiffeisen, care cred că în martie cursul de schimb va fi de 1,442-1,500 USD la 1 euro. După această evoluţie, poate urma o corecţie a cursului până la 1,4 USD la 1 euro. Specialiştii Raiffeisen explică această previziune prin presiunile puse pe curs de aşteptările privind creşterea pieţei muncii în SUA în primul trimestru al anului 2010, apropierea ratei inflaţiei de nivelul de 3% şi estimările privind creşterea dobânzilor în SUA.
“Cu toate acestea, ne aşteptăm ca rata de schimb să urce la 1,50 USD pentru 1 euro la mijlocul anului 2010”, iar diferenţa de curs dintre 1,40 şi 1,50 USD pentru un euro ar fi o bună ocazie de a cumpăra, consideră autorii studiului. Previziunile de curs valutar făcute de specialiştii de la Raiffeisen Research plasează raportul între euro şi francul elveţian (CHF) la 1,486 – 1,51. Recent, cursul a atins nivelul minim din ultimele 10 luni, de aproape 1,48, ceea ce face francul elveţian să se apropie de rata de schimb la care intervenţia băncii centrale elveţiene devine din nou un subiect de discuţie.
Banca Naţională a Elveţiei a declarat că nu doreşte să apere un anumit nivel, dar “vrea să acţioneze hotărât pentru a preveni o apreciere excesivă a francului elveţian faţă de euro”, arată specialiştii de la Raiffeisen. Intervenţia din martie 2008 a băncii centrale elveţiene a ridicat în câteva zile francul de la 1,46 la 1,53. “Ca atare, nu credem că aprecierea francului va fi durabilă – ţinta noastră pentru martie este 1,51” arată analiştii de la Raiffeisen.
Cursul de schimb euro/yen japonez se va ridica la 132-132,6 yeni/euro în martie, iar dolarul s-ar putea situa la 91-91,9 yeni japonezi/USD în luna martie, consideră analiştii Raiffeisen, care sunt de părere că raportul între euro/yen poate evolua pe un interval mai larg, respectiv 127-139. Conform autorilor studiului de perspectivă a cursului valutar, pe termen mediu şi lung, rata euro/yen va depăşi limita superioară a intervalului, rezultând într-un yen slab atât faţă de euro, cât şi faţă de dolar, deoarece se aşteptă ca Japonia să fie una dintre ultimele ţări care îşi va ridica nivelul dobânzilor.
Faţă de lira britanică, euro se va situa în martie la un nivel de 0,899 – 0,93 euro pentru o liră, apreciază specialiştii de la Raiffeisen.
































Comentează acest articol