Get Adobe Flash player 

România, acuzată de reticenţă în privinţa deschiderii a noi puncte de frontieră cu Republica Moldova

14 ianuarie 2010

Extern

România este acuzata de reticenta in privinta deschiderii unor noi puncte de trecere cu Republica Moldova, de catre ziarul Flux de peste Prut, care mentioneaza ca intre R. Moldova si Ucraina distanta medie dintre punctele de trecere este de cinci ori mai mica.

Republica Moldova are 684 de kilometri de frontiera cu România si 1222 cu Ucraina. Pe cei 684 de kilometri de frontiera cu România sunt doar noua puncte de trecere, toate in regim international. În acelasi timp, pe cei 1222 de kilometri de frontiera cu Ucraina sunt nici mai mult nici mai putin decât 78 de puncte de trecere a frontierei, dintre care 22 in regim international, 18 – interstatal si 38 – local, mentioneaza autorul Vlad Cubreacov.

Distanta medie dintre punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova cu Ucraina este de 15,6 kilometri, pe când cu România este de 76 kilometri, adica de cinci ori mai mare.
În timp ce Ucraina insista asupra deschiderii unor noi puncte de trecere a frontierei, in plus fata de cele 78 existente, România s-a aratat de-a lungul anilor a fi reticenta in aceeasi chestiune, potrivit ziarului, care apartine Partidului Popular Crestin Democrat.

“Faptul poate fi ilustrat de taraganarea nepermis de lunga si nejustificata a deschiderii punctului de trecere a frontierei Lipcani – Radauti Prut, precum si de neangajarea unor negocieri bilaterale privind restabilirea podului pe râul Prut in zona localitatilor Leova-Bumbata”. Podul de la Lipcani-Radauti Prut a fost restabilit acum mai bine de patru ani cu fonduri europene in valoare de 11 milioane de euro, se mai spune in articol.

Potrivit datelor Ambasadei României la Kiev, pentru o granita mai scurta cu Ucraina (649, 4 kilomentri, dintre care 273,8 terestra, 343,9 fluviala si 31,7 maritima), România are 19 puncte de trecere a frontierei, cu zece mai mult decât cu Republica Moldova. Distanta medie dintre punctele de trecere a frontierei româno-ucrainene este de circa 34 kilometri, adica de peste doua ori mai mica decât distanta medie dintre punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova.

Înaintea ocupatiei sovietice pe râul Prut au existat 22 de poduri. Chiar daca toate ar fi restabilite si ar corespunde tot atâtor puncte de trecere de pe un mal pe altul al Prutului, distanta medie dintre aceste puncte ar constitui 31 de kilometri, ceea ce ar reprezenta de doua ori mai mult decât distanta medie dintre actualele puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene, concluzioneaza ziarul Flux.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.