MADR pregăteşte amendamente la Legea privind comercializarea produselor alimentare

17 Ianuarie 2010

Naţional, Realităţi economice

Ministerul Agriculturii va pregăti un set de amendamente la Legea privind comercializarea produselor alimentare, care vor fi promovate prin iniţiativă parlamentară, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, prezent la summit-ul miniştrilor agriculturii desfăşurat sâmbătă (16 ianuarie 2010), la Berlin, în cadrul Săptămânii Verzi.

‘Reprezentanţii fermierilor, procesatorii şi retailerii au opinii diferite faţă de această lege, identificând neconcordanţe şi anumite scăpări în lege. Noi vom pregăti un set de amendamente pe care le vom promova prin iniţiativă parlamentară, aşa cum a fost aprobată şi această lege’, a spus Mihail Dumitru.
El a precizat că rolul Ministerului Agriculturii este doar unul de mediator şi de armonizare a poziţiilor, păstrând însă scopul iniţial al legii ‘de a-i proteja pe cei mai slabi şi de a elimina practicile neconcurenţiale.’

Ministrul Agriculturii va participa luni, la Bruxelles, la sesiunea Consiliului Uniunii Europene – Agricultură şi Pescuit unde subiectul central va fi cel legat de bunele practici pe lanţul agroalimentar. ‘Pentru noi este important acest subiect pentru că deşi avem această lege, ea nu funcţionează în condiţiile cele mai bune.

Va fi, pe de o parte, o analiză obiectivă şi pertinentă la nivel european privind problemele identificate de comisie pe lanţul agroalimentar şi, pe de altă parte, se va discuta oportunitatea introducerii reglementărilor sau a unor acorduri voluntare între participanţii la lanţul agroalimentar.
Fiecare stat membru va veni cu exemplele proprii, iar România va prezenta aspectele pozitive şi negative ale legii. Reglementarea, deşi există, nu funcţionează foarte bine’, a adăugat ministrul agriculturii.

Reprezentanţii Federaţiei Patronale Române din Industria Alimentară, Romalimenta, au propus recent suspendarea aplicării Legii privind comercializarea produselor alimentare, cunoscută sub denumirea de Codul Bunelor Practici, pentru maximum două luni, pe motiv că aceasta conţine o serie de puncte ce o fac greu aplicabilă.
“Am propus suspendarea acestei legi deoarece are câteva puncte ce pot avea efect negativ asupra pieţei, gen majorarea preţurilor la raft.

Legea a fost făcută fără participarea reprezentanţilor supermarketurilor. Interesul este ca legea să fie scurtă, clară şi să aducă un avantaj consumatorului final. Propunerile ar putea să schimbe în bine legea în cauză”, a precizat recent Sorin Minea, preşedintele Romalimenta.
Pe de altă parte, Patronatul Român al Cărnii de Porc (PRCP) şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) nu sunt de acord cu suspendarea legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.

,,Legea aprobată de Parlamentul României reglementează în mod clar şi transparent relaţiile cu comercianţii de produse alimentare şi eventualele omisiuni sau definiţii incomplete din textul legii au putut fi remediate în termenul de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.
Considerăm că suspendarea Legii 321/ 2009 privind comercializarea produselor alimentare, exact în perioada de încheiere a contractelor pentru anul 2010, aduce mari prejudicii producătorilor de came de porc şi de pasăre şi lasă, din nou, la latitudinea comercianţilor impunerea unor condiţii dezavantajoase pentru furnizorii de carne”, a susţinut preşedintele PRCP, Gheorghe Caruz.

Patronatul Român al Carii de Porc şi Uniunea Crescătorilor de Păsări din Romănia cer autorităţilor statului să sisteze tergiversarea aplicării Legii 321/2009, lege negociată pe parcursul a doi ani şi care ar fi trebuit să intre în vigoare la data de 20 noiembrie 2009.
Organizaţiile profesionale ale producătorilor de cane de porc şi de pasăre nu au fost de acord cu modificarea termenelor de plată prevăzute în lege şi au depus scrisori la Parlamentul Romaniei şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în care au cerut menţinerea termenelor de plată prevăzute în lege.

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.