Financiarul

Are societatea vreun drept să intervină pentru a-i spune unei femei în prag de 60 de ani dacă să aibă sau nu un copil, recurgând la un tratament de fertilitate, pe care aceasta şi-l plăteşte într-o clinică britanică privată?, se întreabă cotidianul britanic The Times.

Merită cu greu osteneala de a critica copilul unui alt părinte, ca să nu mai vorbim de criticarea unui părinte înainte de a avea un copil. Însă atunci când mama se duce să ridice alocaţia copilului şi în acelaşi timp abonamentul gratuit de transport în comun, situaţia ridică probleme de natură etică şi practică care ne tentează să nu rămânem tăcuţi.

Cu toate acestea, dreptul unei femei de a purta copii la vârsta de 60 de ani s-ar putea dovedi unul dintre acele cazuri în care este legitim să existe temeri, şi cu toate acestea să nu ai dreptul de a face nimic.
În Marea Britanie, dezbaterile recente au fost provocate de către Susan Tollefsen care, la 59 de ani, a devenit cea mai bătrână femeie care a făcut tratament de fertilizare într-o clinică britanică.

Tollefsen, o profesoară la pensie, avea deja un copil de 2 ani, conceput într-o clinică rusească, după ce o clinică din Marea Britanie i-a refuzat tratamentul.
Recomandările guvernului susţin ca sistemul naţional de sănătate să nu recomande fertilizarea in vitro (IVF) femeilor peste 40 de ani, în timp ce clinicile private resping în general femei de peste 50 de ani. Însă doctorii lui Tollefsen au decis că nu este nevoie de reguli rigide: femeile în vârstă sunt apte sau nu pentru fertilizare în vitro după caz, în funcţie de cât de sănătoase sunt.

Există argumente în favoarea atitudinii mai flexibile a clinic ii. Unul ar fi cel că femeile de azi sunt mai sănătoase decât cele din trecut, iar vârsta de 60 de ani a devenit sub multe aspecte noul 40. Este adevărat că există riscul ca mamele să îşi lase copiii orfani foarte devreme, însă nimeni nu le condamnă pe femeile din epoca victoriană pentru că făceau copii când se apropiau de 30 de ani, într¬un timp când speranţa de viaţă era de 47 de ani, spre deosebire de 78 în ziua de azi.

Indiferent de potenţialele probleme pe care le-ar avea mamele în vârstă, societatea se va îngrijora întotdeauna, pe bună dreptate, în privinţa frontierelor responsabilităţii sale atunci când vine vorba de a pune limite libertăţii adulţilor de a-şi trăi vieţile aşa cum doresc. Pe de altă parte, chiar dacă libertatea le dă oamenilor dreptul de a-şi modela propria viaţă, responsabilitatea de a fi mamă nu poate fi ignorată.

Spre exemplu, Maria del Carmen Bousada, spanioloaica singură care devenit mamă la 66 de ani, născând doi gemeni, a murit anul trecut de cancer. Este corect “să se flirteze” cu un risc mai mare de a lăsa orfanii să se confrunte cu lumea sau să laşi societatea de a se confrunta cu costurile? Ar trebui un copil de şcoală să aibă grijă de o mamă bătrână, aflată în suferinţă, sau ar trebui să se îndrepte în direcţia opusă?

Fertilizarea in vitro este un miracol pentru cuplurile care nu pot concepe altfel copiii, însă a devenit un paşaport fără limită de vârstă pentru a deveni părinte. Aceasta aduce binecuvântarea, dar şi probleme etice. Ce a făcut ştiinţa posibil poate încă prinde natura nepregătită.