Get Adobe Flash player 

Imatex Tg. Mureş a ieşit din monitorizarea postprivatizare

Imatex SA Târgu Mureş a ieşit din monitorizarea post-privatizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în urma îndeplinirii programului de restructurare asumat de societate, se arată într-un comunicat al AVAS.

SC Imatex S.A. Tg. Mureş a avut obligaţia realizării unui program de restructurare, fiind beneficiara unui ajutor de stat în acest sens. Astfel, AVAS a notificat Consiliului Concurenţei măsurile de sprijin financiar acordate S.C. Imatex S.A. Târgu Mureş la privatizare. În urma analizării notificării şi a informaţiilor suplimentare solicitate Consiliul Concurenţei a autorizat prin Decizia nr. 204/04.11.2005 ajutorul de stat ca ajutor pentru restructurare.

Ajutorul a fost în sumă totală de 5,322 milioane lei şi a constat în facilităţi acordate în vederea creşterii atractivităţii la privatizarea societăţii comerciale sub forma scutirii şi eşalonării datoriilor restante la bugetul consolidat al statului.

SC Imatex S.A. Târgu Mureş are ca obiect principal de activitate operaţiunile de mecanică generală. Societatea a fost privatizată în anul 2003 prin semnarea contractului de vânzare cumpărare pentru 431.791 acţiuni cu o valoarea nominală de 2,5 lei/acţiune, cumpărătorul fiind societatea Cartoxal Braşov.
În prezent, acţionarul majoritar la companiei, cu peste 94 la sută din capitalul social, este SC Cartoxal Braşov, în urma achiziţionării, în 2007, a pachetului de acţiuni deţinut de către SIF Transilvania, restul acţiunilor fiind deţinute de persoane fizice.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.