Turiştii români pot cumpăra vacanţe în ţară, pentru orice perioadă a anului, cu reducere de până la 30%, prin intermediul programului ‘Înscrieri timpurii 2010′, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, arată un comunicat al instituţiei.
‘Înscrieri timpurii 2010′, care debutează la 1 februarie 2010, este primul program de acest gen ce va fi promovat în cadrul campaniei ‘Turist în România’. Pentru a beneficia de aceste preţuri speciale, cumpărătorii trebuie să rezerve şi să plătească, în lunile februarie-martie, sejurul dorit la operatorii afiliaţi. Datorită faptului că ofertele speciale vizează o largă paletă de produse turistice, de la vacanţe la munte sau la mare, la vacanţe de refacere sau în zonele agroturistice, este de aşteptat ca efectul să fie cel de creştere a circulaţiei turistice interne pe tot parcursul anului.
Prin campania ‘Turist în România’, MDRT susţine şi programe speciale, agreate de asociaţiile patronale şi profesionale din turism şi care presupun reduceri de tarife pentru pachetele turistice. Programul ‘Înscrieri timpurii 2010′ a fost agreat în cadrul Consiliului Consultativ al Turismului şi este implementat de ANAT – Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, FPTR – Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, OPTBR – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România şi ANTREC – Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural.



















Comentează acest articol