Get Adobe Flash player 

S-au hotărât Finanţele: Toate microîntreprinderile plătesc impozit pe profit

Ministerul Finanţelor s-a hotărât. Toate microîntreprinderile vor plăti impozit pe profit, pentru că, spun oficialii, ciotul de prevedere din Codul fiscal care permitea impozitarea pe venit şi-a încetat efectele la 1 ianuarie, informează Money.ro.

.

Microîntreprinderile care plăteau până la 31 decembrie impozit de 3% pe venit achită de la 1 ianuarie impozit pe profit de 16%.

Clarificarea a venit în urma unor semnale venite din partea microîntreprinderilor legate de ambiguitatea Codului fiscal în privinţa modului de impozitare în 2010. În fapt, nici guvernul nu a fost foarte hotărât daca va păstra sau nu impozitul redus pe profit.

“Sistemul de impozitare pentru microîntreprinderi, a avut o aplicabilitate limitată în timp, respectiv pâna la data de 31 decembrie 2009, prin modul de reglementare a cotelor de impozitare numai pentru anii 2007-2009.
Astfel, pe cale de consecintă, începând cu 1 ianuarie 2010, prevederile Titlului IV, normele metodologice de aplicare corespunzătoare, precum şi alte prevederi incidente acestui sistem, nu mai produc efecte juridice”, arată un comunicat al Finanţelor.

Prin urmare, începând cu data de 1 ianuarie 2010, microîntreprinderile care pâna la data de 31 decembrie 2009 au aplicat prevederile Titlului IV vor intra în categoria contribuabililor plătitori de impozit pe profit, potrivit Titlului II “Impozitul pe profit” Codul fiscal.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (1 voturi, media: 5,00 din 5)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.