Arhivă lunară | ianuarie, 2010
ANI sesizează Parchetul în cazul deputatului PNL Eugen Nicolăescu
Agenţia Naţională de Integritate (ANI ) a sesizat marţi (26 ianuarie 2010), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea efectuării de cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii de către deputatul Partidului Naţional Liberal (PNL) Eugen Nicolăescu, fost ministru al Sănătăţii. ANI s-a sesizat din oficiu în [...]
Continuă să citeşti...Imatex Tg. Mureş a ieşit din monitorizarea postprivatizare
26 ianuarie 2010
Imatex SA Târgu Mureş a ieşit din monitorizarea post-privatizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului în urma îndeplinirii programului de restructurare asumat de societate, se arată într-un comunicat al AVAS. SC Imatex S.A. Tg. Mureş a avut obligaţia realizării unui program de restructurare, fiind beneficiara unui ajutor de stat în acest sens. Astfel, AVAS a [...]
Continuă să citeşti...Traian Băsescu merge în prima vizită oficială la Chişinău după instaurarea regimului democratic
26 ianuarie 2010
Preşedintele Traian Băsescu efectuează miercuri şi joi, 27 şi 28 ianuarie 2010, o vizită oficială la Chişinău, prima de după instaurarea regimului democratic la conducerea Republicii Moldova. Din delegaţia oficială a României vor face parte: ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, ministrul economiei, comerţului şi mediului de afaceri, Adriean Videanu, ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi, [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 26 ianuarie 2010 (058)
26 ianuarie 2010
In MONITORUL OFICIAL, Partea I, numarul 58 din 26.01.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ ACTE ALE ORDINULUI ASISTENŢILOR MEDICALI GENERALIŞTI, MOAŞELOR ŞI ASISTENŢILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA 32/2009. – Hotărâre privind aprobarea Metodologiei de reatestare a competenţei profesionale a asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi a asistenţilor medicali Abonaţii ANTITEPARI.ro au [...]
Continuă să citeşti...NOUTĂŢI LEGISLATIVE – 26 ianuarie 2010 (057)
26 ianuarie 2010
In MONITORUL OFICIAL, Partea I, numarul 57 din 26.01.2010 au fost publicate următoarele legi, decrete, hotărâri şi alte acte: ¤ DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE Decizia nr. 1.526 din 17 noiembrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. 1 din Codul de procedură civilă ¤ HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI 1.554/2009. – Hotărâre [...]
Continuă să citeşti...Paula Seling, în finala naţională Eurovision cu două melodii
26 ianuarie 2010
Paula Seling s-a calificat cu două piese în finala naţională a Eurovision, care va reuni 16 melodii, informează site-ul oficial al postului public de televiziune. Deşi regulamentul concursului prevedea selectarea unui număr maxim de 15 piese, juriul a decis luni (25 ianuarie 2010) ca, datorită egalităţii de puncte a ultimelor piese şi ţinând cont că [...]
Continuă să citeşti...Hagi şi Gică Popescu au jucat pentru Haiti
26 ianuarie 2010
Foştii mari jucători români Gheorghe Hagi şi Gheorghe Popescu au jucat luni seara, la Lisabona, pe ”Estadio da Luz”, într-un meci de fotbal în sprijinul victimelor cutremurului din Haiti, care a opus Benfica All Star şi Prietenii lui Zidane şi Ronaldo. Meciul, disputat în faţa a 51.312 spectatori, s-a încheiat cu scorul de 3-3, pentru [...]
Continuă să citeşti...Un vagon al unui tren personal a deraiat în gara Suceava
26 ianuarie 2010
Lucrători ai staţiei CF Burdujeni acţionează în vederea repunerii pe linie a vagonului deraiat, traficul feroviar în zonă nefiind afectat din cauza acestui incident, a declarat prefectul de Suceava, Sorin Arcadie Popescu. Trenul, format din locomotivă şi trei vagoane, intra în Gara Burdujeni. După macazul de intrare în gară, ultimul vagon a sărit de pe [...]
Continuă să citeşti...Încă o zi cu vreme geroasă
26 ianuarie 2010
Vremea se va menţine geroasă în ţară, în cursul zilei de marţi (26 ianuarie 2010), cu temperaturi maxime cuprinse între minus 15 şi minus 5 grade Celsius, potrivit datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). În Bucureşti se vor înregistra maxime de minus 11 şi minus 10 grade Celsius. Potrivit ANM, la Miercurrea Ciuc termometrele arătau [...]
Continuă să citeşti...Ger năprasnic în estul Europei, zeci de morţi
26 ianuarie 2010
Zeci de oameni au murit din cauza valului de frig care a cuprins estul Europei cu temperaturi care au coborât luni până la minus 35 de grade Celsius în unele zone, determinând închiderea unor şcoli şi perturbări în traficul rutier şi pe calea ferată, relatează marţi (26 ianuarie 2010) din Varşovia agenţia Reuters. De la [...]
Continuă să citeşti...Nicolas Sarkozy: “Nu voi lăsa Franţa dezarmată” în faţa imigranţilor clandestini
26 ianuarie 2010
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat luni (25 ianuarie 2010) că nu va lăsa Franţa ‘dezarmată’ în faţa afluxului de clandestini, avertizând că toţi imigranţii care nu pot obţine statutul de refugiat politic vor fi ‘însoţiţi acasă’ – informează AFP. ‘Nu voi lăsa Franţa dezarmată’ în faţa imigranţilor care sosesc cu bărcile, a avertizat şeful [...]
Continuă să citeşti...Detectoarele de bombe inutilizabile, comercializate de o companie britanică, suscită furie în Irak
26 ianuarie 2010
Jim McCormick, directorul companiei britanice ATSC Ltd., care furnizează detectoare de bombe Irakului, a fost arestat sub acuzaţia de fraudă, iar exportul dispozitivelor a fost interzis, au confirmat sâmbătă, 23 ianuarie, oficiali guvernamentali britanici. Oficialii irakieni au reacţionat cu furie la această informaţie, invocând o serie de atentate cu bombă de mare cruzime, din ultimele [...]
Continuă să citeşti...Încurajaţi de Obama, europenii se mobilizează pentru reglementarea pieţelor financiare
26 ianuarie 2010
Germania a hotărât să găzduiască în luna mai o conferinţă internaţională privind reglementarea pieţelor financiare, înainte de summitul G20, care va avea loc în iunie. Europenii vor astfel să se mobilizeze ca urmare a propunerilor stricte făcute de Obama în domeniul reglementărilor financiare, scrie ziarul elveţian Le Temps. După ofensiva lansată joi, 21 ianuarie, de [...]
Continuă să citeşti...Polonia se simte justificată pentru respingerea vaccinului împotriva AH1N1
26 ianuarie 2010
Polonia este singura ţară din lume despre care se ştie că a refuzat să importe vaccinul împotriva virusului AH1N1, invocând motive legate de siguranţa cetăţenilor şi manifestându-şi neîncrederea faţă de companiile producătoare care produc vaccinul – temeri pe care experţii internaţionali în domeniul sănătăţii le resping ca nefondate, notează o analiză a Associated Press, preluată [...]
Continuă să citeşti...Producătorii ruşi de podoabe de Crăciun imprimă pe acestea chipul lui Obama, dar se tem să-l deseneze pe Putin
26 ianuarie 2010
Fabrica „Ariel” din Nijgorod, unde se confecţionează podoabe din sticlă pentru Crăciun, a refuzat mai multe companii private care îi solicitaseră globuri cu chipul lui Vladimir Putin. Managerii întreprinderii afirmă că nu pot urmări soarta ulterioară a unor asemenea podoabe casabile cu chipul premierului rus şi refuză în mod conştient asemenea comenzi în numele ‘păstrării [...]
Continuă să citeşti...China încearcă să limiteze creditarea
26 ianuarie 2010
Autorităţile bancare chineze au solicitat mai multor mari unităţi bancare din ţară să reducă acordarea de împrumuturi pentru restul lunii ianuarie, în scopul temperării recentei explozii a creditării, potrivit unor surse bancare şi presei oficiale. Banca centrală chineză a cerut, de asemenea, mai multor bănci, precum Citic Bank şi Everbright Bank, să-şi mărească rezerva obligatorie, [...]
Continuă să citeşti...Poluare record la Milano
26 ianuarie 2010
Seria cea mai neagră a poluării aerului oraşului italian Milano a început la 11 ianuarie 2010: nori, ceaţă, temperatură aproape de 0 grade şi smog ce s-a acumulat. Din acel moment, pulberile fine nu au coborât niciodată sub pragul care ar trebui să protejeze sănătatea cetăţenilor. Aceasta înseamnă 13 zile consecutive de aer poluat, un [...]
Continuă să citeşti...„Presiunea reproductivă”, mână în mână cu violenţa familială în SUA
26 ianuarie 2010
Violenţa masculină domestică merge aproape întotdeauna mână în mână cu conceperea unui copil împotriva voinţei femeii, consideră oameni de ştiinţă americani. La o asemenea concluzie atipică, de exemplu, pentru Rusia cercetătorii americani au ajuns în urma analizării de statistici recente, notează cotidianul rus Gazeta. În Rusia, ‘iarna demografică’ este pusă de obicei în legătură cu [...]
Continuă să citeşti...Grefa de neuroni: o terapie promiţătoare în maladia Huntington
26 ianuarie 2010
Centrele medicale universitare din Angers, Nantes şi Rennes practică grefa de neuroni în cadrul unui proiect european de anvergură. Particularitatea acestei metode constă în faptul că celulele sunt prelevate de la fetuşi avortaţi, scrie ziarul Quest-France. Din mai 2002, la Angers, celulele cerebrale de la şaisprezece fetuşi provenind din avorturi au fost implantate la opt [...]
Continuă să citeşti...Un cercetător britanic va trăi un an de zile pe aeroportul din Manchester
26 ianuarie 2010
Majoritatea oamenilor ar considera că a pierde timpul hoinărind câteva ore printr-un aeroport este ceva ce trebuie evitat. Antropologul Damian O’Doherty, de 42 ani, de la Universitatea din Manchester, va petrece însă 18 ore pe zi, pentru următoarele 12 luni, în aeroport, observând obiceiurile pasagerilor şi lucrătorilor de pe aeroport, în cadrul unei cercetări care [...]
Continuă să citeşti...Mesajul lui Ben Laden, o schimbare îngrijorătoare de strategie
26 ianuarie 2010
Ben Laden ameninţă din nou Statele Unite şi se pare că şi-a schimbat strategia, ceea ce constituie un semnal îngrijorător, afirmă un specialist în lumea arabă, Mathieu Guidere, profesor la Universitatea din Geneva, referindu-se la mesajul audio al liderului Al¬Qaida, difuzat duminică, 24 ianuarie, relatează ziarul Sud-Ouest. Liderul Al-Qaida intervine rar în dezbaterea publică, iar [...]
Continuă să citeşti...Propunere surprinzătoare a Kremlinului: NATO ar putea lua parte la parada din 9 mai 2010 din Piaţa Roşie
26 ianuarie 2010
Se pare că visul interzis de pe vremea ‘războiului rece’ începe să se realizeze. Pe atunci, nici nu puteai să-ţi imaginezi că, sub ropot de aplauze, în Piaţa Roşie ar putea trece în pas de defilare, chiar în faţa Mauzoleului lui Lenin şi de-a lungul zidului Kremlinului, atât soldaţi ruşi, cât şi militari din ţări [...]
Continuă să citeşti...Şapte puncte cheie pentru a salva Haiti
26 ianuarie 2010
O catastrofă de dimensiunile celei din Haiti cu 120 000 de moţi anunţaţi până la această dată şi o distrugere generalizată a infrastructurilor nu se poate gestiona aşa de uşor. Pentru a minimaliza impactul unei asemenea crize, profesorii Richard Gordon şi Mike Evans, de la Universitatea din Bournemouth, au expus şapte puncte fundamentale de care [...]
Continuă să citeşti...Proiectul “Viscri-Socken”: împletirea ciorapilor înlocuieşte cerşetoria în România
26 ianuarie 2010
De curând, spaţiile asociaţiei intitulate Institutul pentru Proiecte Sociale (Insopro – Institut für soziale Projekte) din localitatea Stegen de lângă Freiburg (landul Baden Wuerttemberg, sud-vest) adăpostesc un mare depozit de ciorapi, umplut cu sute de ciorapi din lână de oaie, ciorapi de casă şi pâslari aduşi aici din România. Fondatorul proiectului ‘Viscri-Socken’ („Ciorapi din Viscrl” [...]
Continuă să citeşti...Fervoarea religioasă din cadrul armatei americane, în vizorul criticilor
26 ianuarie 2010
Armele de foc gravate cu versete din Sfânta Scriptură au provocat valuri în armata americană, mii de arme de foc fiind dotate cu lunete ultramoderne, gravate cu abrevieri reprezentând citate din Biblie, foarte greu observabile, din cauza faptului că sunt inscripţionate cu litere foarte mici, în continuarea numărului de serie de pe lunete. De teamă [...]
Continuă să citeşti...De ce îşi doreşte Rusia redobândirea bisericilor ortodoxe din afara ţării
26 ianuarie 2010
Deşi nu au trecut încă 20 de ani de la colapsul Uniunii Sovietice din 1991, ortodocşii ruşi care au fugit de comunism în Franţa susţin că au început să privească din nou Moscova cu neîncredere, ca urmare a recentei încercări a acesteia de a prelua controlul asupra Catedralei Sfântul Nicolae din Nisa. Credincioşii sunt de [...]
Continuă să citeşti...Scriitorul albanez Ardian-Christian Kuciuk: ‘Cultura românească nu are o structură piramidală precum cea albaneză’
26 ianuarie 2010
Ardian-Christian Kuciuk (pseudonimul literar, numele său fiind Ardian-Christian Kyçyku), este unul dintre cei mai apreciaţi scriitori albanofoni contemporani. El locuieşte le Bucureşti de circa 20 de ani şi scrie atât în albaneză cât şi în română. Opera lui Kuciuk, extrem de prolifică, se caracterizează printr-un limbaj puternic creator cu ajutorul căruia autorul parcurge de o [...]
Continuă să citeşti...Roger Ailes, bărbatul fără palton
26 ianuarie 2010
Oamenii cu adevărat importanţi nu poartă palton. Deşi este un ger cumplit, de nu ştii dacă eşti în Alaska sau în capitala SUA, Roger Ailes se aşează la coada pentru una din recepţiile tradiţionale de la Casa Albă în smoching, protejat doar de faima sa. Agenţii serviciului secret – după ce un cuplu obraznic s-a [...]
Continuă să citeşti...Launch of group meant to support European action of Republic of Moldova is open initiative
26 ianuarie 2010
The launch of the informal group meant to support the European action of the Republic of Moldova is a step that grew in importance thanks to its association with France and was attended by several ministers, secretaries of state and ambassadors from countries that seem to be more and more interested in a European consensus [...]
Continuă să citeşti...Military ceremony is held as fresh Romanian troops take over missions at Langman base in Afghanistan
26 ianuarie 2010
The 33rd Posada Mountain Battalion based in Curtea de Arges took over the missions from their colleagues of the 280th Mechanized Infantry Battalion based in Focsani in a military ceremony organized on Monday at Langman base in Afghanistan. The ceremony was attended by Major General Nick Carter, commander of the Regional Command South, Zabul Province [...]
Continuă să citeşti...Geoana: We need electoral code
26 ianuarie 2010
The Social Democrats believe an electoral code is needed that should allow the election of the one that was voted for, not the one designated by the power of the moment, leader of the opposition Social Democratic Party (PSD) Mircea Geoana said after the meeting of the party’s Executive Committee on Monday. Furthermore, he insisted [...]
Continuă să citeşti...ArcelorMittal donates 1 million dollars to victims in Haiti
26 ianuarie 2010
The ArcelorMittal Group donates one million dollars, through the agency of the ArcelorMittal Foundation, to help the population in Haiti that suffers after the earthquake hitting this country early this year, said Dorian Dumitrescu, public relations manager of the ArcelorMittal Works in Galati (south-eastern Romania), on Monday. “As in other similar situations too, ArcelorMittal is [...]
Continuă să citeşti...Social Democrats to hold extraordinary congress on Feb. 20
26 ianuarie 2010
The opposition Social Democratic Party’s (PSD) National Executive Committee decided in a vote at a meeting on Monday to call the party’s National Council on Feb. 4 and the extraordinary congress on Feb. 20, Social Democratic sources told. According to the sources, there were two propositions at the talks: one from leader of the PSD [...]
Continuă să citeşti...Romania to participate with 25 officers in European Gendarmerie Force in Haiti
26 ianuarie 2010
Romania has 21 officers in the field, in the European Gendarmerie Force, present in Haiti and their number will be supplemented with four, announced on Monday, in Brussels, the Minister of Foreign Affairs, Teodor Baconschi, at the end of the meeting of the European Union External Relations Council. “We have 21 officers in the field, [...]
Continuă să citeşti...Ministry of Economy declares state of emergency because of very low temperatures
26 ianuarie 2010
The Ministry of Economy, Trade and Business Environment on Monday declared state of emergency because of the situation created by the very low temperatures in the past few days, informs a release posted on the site of the above-mentioned institution. According to the source mentioned before, this means, on the one hand, stopping the supply [...]
Continuă să citeşti...Social Democrats decide to call extraordinary party congress
26 ianuarie 2010
The Social Democratic Party’s (PSD, in opposition) National Executive Committee voted on Monday for calling an extraordinary congress to elect the party’s new leadership. Social Democratic sources told there were two propositions at the talks: one from leader of the PSD National Council Adrian Nastase, who proposed to call the Council on Feb. 12 and [...]
Continuă să citeşti...EU Commission to issue intermediate report on Romanian justice reform after mid- Feb.
26 ianuarie 2010
The European Commission’s intermediate reports on the justice reform in Romania and Bulgaria will be drafted after mid-February most likely, but the exact date has not yet been established. According to some European sources in Brussels, the reports will however be drafted after February 9, the date when the European Parliament will hold a vote [...]
Continuă să citeşti...PSD National Executive Committee starts meeting
26 ianuarie 2010
The meeting of the National Executive Committee of the Social Democratic Party started on Monday afternoon at the Parliament Palace, with a main item on its agenda: the setting up of a date for the party’s extraordinary congress together with a new Social Democrat strategy for the period to come. In his opening speech, PSD [...]
Continuă să citeşti...Vladescu: We must set targets for reducing arrears
26 ianuarie 2010
Finance Ministry Sebastian Vladescu said on Monday, following the talks with the representatives of the International Monetary Fund, the Romanian authorities must set targets for reducing arrears. ‘We must definitely set targets for reducing arrears as well. This is a problem I hope my two colleagues, the Economy and the Transport minister, will manage to [...]
Continuă să citeşti...Crin Antonescu: We must convene a PNL Congress
26 ianuarie 2010
President of the National Liberal Party Crin Antonescu thinks that a party’s extraordinary congress must be convened, where the Liberals major political offer will be debated and adapted to the present needs. The Liberal leader said that he proposed the Central Political Bureau – and it accepted – the organization as soon as possible of [...]
Continuă să citeşti...






























26 ianuarie 2010
Comentează acest articol