Get Adobe Flash player 

ANI va transmite Parlamentului o cerere de revocare a lui Mircea Dinescu din Colegiul CNSAS

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) va transmite Parlamentului o cerere privind revocarea lui Mircea Dinescu din funcţia de membru al Colegiului CNSAS.

Potrivit ANI, actul de constatare privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, a rămas definitiv, după ce acesta nu a atacat la instanţa de contencios administrativ decizia inspectorilor de integritate.

Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că Mircea Dinescu nu a contestat în termenul legal de 15 zile actul de constatare. Conform prevederilor legale, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie.
Pe 3 februarie, ANI a constatat că Mircea Dinescu s-a aflat, începând cu 27 martie 2006, în stare de incompatibilitate, deoarece a deţinut concomitent funcţiile de membru al CNSAS şi administrator la două societăţi comerciale.

În urma verificărilor efectuate şi a analizării informaţiilor şi documentelor transmise de instituţiile competente, ANI a descoperit că, începând cu 19 februarie 2004, Mircea Dinescu deţine funcţia de administrator unic la SC Agroindustriala SRL Giubega.
De asemenea, Mircea Dinescu a deţinut şi exercitat efectiv, în perioada 15 decembrie 2005 – 14 noiembrie 2008, funcţia de administrator unic al SC Grădina cu Vişini SRL.

SC Agroindustriala SRL Giubega şi SC Grădina cu Vişini SRL au desfăşurat activitate comercială în mod neîntrerupt şi au înregistrat, în perioada 2006 – 2008, venituri în sumă totală de 6.145.388 de lei şi profit de 2.058.010 de lei.
ANI menţionează că, în perioada 2006 – 2008, Dinescu a dobândit şi un venit net în cuantum total de 679.240 de lei din drepturi de proprietate intelectuală.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.