Financiarul

Turcia, unul din stâlpii NATO, potenţial membru al Uniunii Europene, şi un aliat strategic al Occidentului în Orientul Mijlociu, este azi în pragul dezastrului.

Dacă actualul conflict între guvernul islamist moderat al lui Recep Tayyip Erdogan şi armată provoacă o lovitură de stat sau conduce la violenţe politice şi religioase, pierderile pentru Occident, pentru stabilitatea regională şi pentru speranţele acestei puteri economice emergente vor fi incalculabile.
Miza, de o importanţă crucială nu doar pentru Turcia cât şi pentru ţările din lumea musulmană este dacă Islamul politic, chiar şi într-o variantă moderată, poate fi compatibil cu democraţia, cu autoritatea statală şi cu instituţiile laice, notează într-un comentariu cotidianul britanic The Times.

Tensiunile s-au diminuat uşor odată cu eliberarea a trei comandanţi militari importanţi, reţinuţi pentru a fi anchetaţi în legătură cu un presupus complot privind o lovitură de stat. Cu toate acestea, în pofida discuţiilor premierului cu şeful Statului major al armatei, generalul Ilker Basbug, şi a promisiunii comune a acestora de a rezolva problema ‘în limitele constituţionale’, temerile şi zvonurile s-au răspândit în ţară. Bursa a căzut.

Divizările sociale şi politice s-au accentuat. Alte 14 persoane au fost anchetate, ridicând arestările din rândul armatei la aproape 40. De asemenea, turcii au constat miraţi cum ofiţeri activi, până acum inatacabili de către autorităţile civile, sunt acuzaţi de complot pentru bombardarea moscheilor, provocarea violenţei şi organizarea unei confruntări cu Grecia – acuze pe cât de cinice pe atât de bizare, potrivit The Times.

Conflictul dintre partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AK), aflat azi la putere în Turcia, şi armată a intervenit încă din momentul în care AK a preluat puterea în 2003 şi este alimentat de animozităţi profunde de ambele părţi. Armata se consideră de mult timp gardianul statului laic şi din 1960 a intervenit de patru ori pentru a înlătura de la putere guvernele pe care le consideră că subminează tradiţia kemalistă.

Cu AK situaţia s-a dovedit mai dificilă. Dând dovadă în mod public de moderaţie, partidul s-a dovedit, sub conducerea unui premier abil, competent economic, angajat faţă de reformele sociale, eficient în îmbrăţişarea deschiderii negocierilor de aderare cu UE şi cu mult mai popular decât guvernele anterioare corupte şi incapabile de a guverna.

De cealaltă parte, armata şi mulţi intelectuali turci sunt extrem de suspicioşi faţă de un partid despre care susţin că promovează o agendă islamistă pe ascuns, că reduce la tăcere criticii vocali şi ziarele şi care încearcă, pentru prima oară, să limiteze rolul şi puterea forţelor armate conservatoare şi naţionaliste.
De cealaltă parte, AK este convins că armata îi plănuieşte căderea.

Un conflict din urmă cu doi ani privind alegerea lui Abdullah Gül ca preşedinte a fost urmat de o încercare a Curţii Constituţionale de a declara AK ilegal şi de a-i interzice premierului şi colegilor săi accesul în politică. Cu toate acestea, Erdogan a zădărnicit planurile generalilor, organizând alegeri şi câştigând o victorie răsunătoare. În plus, dacă ar încerca din nou să dea jos un guvern democratic ales, armata nu ar găsi sprijin în afară şi ar fi sub asediu pe plan intern.

Conflicul cu armata este unul pe care Erdogan trebuie să îl câştige. Potrivit The Times, este inacceptabil într-un potenţial stat membru al UE ca armata să nu poată fi judecată de tribunale civile, să aibă un drept de veto în politică, să blocheze un acord cu Ciprul sau să intimideze guvernul. Erdogan trebuie să dea însă dovadă de tact, de răbdare şi de hotărâre pentru a opri armata să arunce Turcia în revoltă.