Get Adobe Flash player 

CSM a avizat favorabil modificarea legilor notarilor publici şi executorilor

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avizat favorabil joi (4 martie 2010) proiectul pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a celei privind executorii judecătoreşti.

Proiectul de lege, iniţiat de Ministerul Justiţiei, prevede necesitatea comunicării de către instanţe, din oficiu, către MJ, Uniunea Notarilor Publici, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a hotărârilor judecătoreşti definitive de condamnare în cazul notarilor sau executorilor.
MJ propune modificarea celor două legi, respectiv a Legii 36/1995 şi a Legii 188/2000, în sensul ca să se dispună suspendarea din funcţie a notarului sau executorului în situaţia în care s-a dispus arestarea lor prin hotărâre definitivă.

Iniţiatorul proiectului motivează necesitatea modificării prin faptul că, nefiind obligatorie, comunicarea hotărârilor de condamnare între data rămânerii lor definitive şi data la care ele sunt puse în aplicare, în sensul excluderii sau suspendării notarilor ori executorilor din funcţiile lor, poate trece o perioadă de timp în care aceştia profesează, deşi au fost condamnaţi.
“Prin urmare, modificările propuse de proiect vor preveni apariţia unor situaţii similare şi vor institui, totodată, o garanţie pentru desfăşurarea celor două profesii, în cadrul şi limitele prevăzute de lege”, se mai spune în proiectul de act normativ.

 

1 Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (Ne-evaluat încă)
Loading ... Loading ...
Trimite prin email Trimite prin email

Comentează acest articol

*

NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul financiarul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.