Magistraţii ieşeni au admis, vineri, cererea de prelungire a mandatului de arestare cu încă 30 de zile pe numele a 16 dintre cei 30 de membri ai clanului interlop Corduneanu.
După 18 ore de audieri, magistraţii de la Tribunalul Iaşi au admis cererea procurorilor privind prelungirea mandatului de arestare cu încă 30 de zile pentru fiecare dintre cei 16 membri şi apropiaţi ai familiei Corduneanu aflaţi de 29 de zile în arest preventiv. Avocaţii interlopilor susţin că vor declara recurs împotriva deciziei instanţei de a prelungi mandatul de arestare a celor 16.
La începutul săptămânii viitoare, judecătorii Curţii de Apel Iaşi vor judeca recursul formulat de avocaţi. La dosarul clanului ”Corduneanu” a mai fost adăugat de către procurori, pe lângă cele 64 de volume existente, încă unul. În total, dosarul curpinde 65 de volume care însumează peste 35.000 de pagini.
Magistraţii ieşeni au decis, pe 18 ianuarie, ca 16 dintre cei 30 de membri ai clanului Corduneanu, reţinuţi pe 17 ianuarie în urma unor descinderi domiciliare, să fie arestaţi preventiv pentru 29 de zile. La scurt timp după expirarea ordonanţelor de reţinere pentru 24 de ore, magistraţii de la Tribunalul Iaşi au decis să elibereze mandate de arestare pe numele celor 16 persoane acuzate că fac parte din clanul Corduneanu.
Peste 900 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, DGIPI, IPJ Iaşi, IGJR şi IJPF Iaşi, sub coordonarea procurorilor DIICOT, având sprijin aerian un elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, au desfăşurat pe 17 ianuarie o acţiune complexă pe raza judeţului Iaşi, care a vizat destructurarea unei grupări infracţionale de crimă organizată din care făceau parte şi membrii grupării Corduneanu.
Lucrătorii MAI au identificat şi ridicat două arme de foc, două autoturisme de lux, 37 sisteme informatice, două seifuri, acte de identitate presupuse a fi false, numeroase arme albe, bijuterii, aparatură electronică, telefoane mobile, CD-uri, DVD-uri.
Conform datelor prezentate de procurorii DIICOT, din anul 2005 şi până în prezent, gruparea infracţională a avut drept scop comiterea de infracţiuni grave privind traficul de persoane, şantaj, înşelăciuni imobiliare, înşelăciuni prin obţinerea de credite bancare, criminalitate informatică, spălare de bani, în care a angrenat aproximativ 150 de persoane, marea majoritate tineri, atât în ţară, cât şi în străinătate, pe care îi instigau la săvârşirea infracţiunilor.
Prejudiciul produs de membrii grupării infracţionale este de ordinul milioanelor de euro.
































Comentează acest articol