Introducerea primei de casare a frânat anul trecut exporturile germane de automobile second-hand spre Europa, chiar dacă în cazul exporturilor cu destinaţia Africa şi Asia au înregistrat o creştere, potrivit statisticilor oficiale publicate vineri (12 martie 2010) informează AFP.
Potrivit Oficiului federal de statistică (Destatis), Germania a exportat anul trecut un număr de 389.200 de automobile second-hand în valoare de 4,508 miliarde de euro, în scădere cu 15 procente (sau 68.500 de unităţi) în termeni de volum faţă de 457.682 unităţi exportate în 2008.
În cazul exporturilor de automobile second-hand spre Europa, în 2009 s-a înregistrat o scădere de 26,9 procente până la 244.669 de unităţi, faţă de 334.880 de unităţi în 2008. Scăderi şi mai mari au fost înregistrate în cazul exporturilor de maşini second-hand spre Rusia (minus 81,1 procente), România (minus 65,3 procente) şi Polonia (minus 49,7 procente). Un număr de 11.483 de automobile second-hand au fost exportate anul trecut de Germania în Polonia.
În schimb, exporturile germane de automobile second-hand spre Africa au înregistrat în 2009 o creştere de 19,1 procente până la 79.629 unităţi, iar cele spre Asia au crescut anul trecut cu 16,4 procente până la 63.494 unităţi. Cele mai multe autovehicule de ocazie exportate de Germania în Africa au mers spre Benin (28.786 de unităţi) la un cost mediu de 727 euro şi spre Nigeria (18.537 unităţi) la un preţ mediu de 1.262 de euro.
La nivel mondial, cele mai mari pieţe pentru maşinile secon-hand exportate de Germania au fost în 2009, în ordine: Italia (36.119 unităţi), Benin (28.786), Belarus (22.008), Franţa (20.942) şi Turkmenistan (19.214 unităţi). Preţul mediu al autovehiculelor second-hand vândute de Germania în SUA a fost de 29.900 euro, în timp ce în Europa a fost de 16.600 de euro, în Asia de 3.900 de euro iar în Africa de 2.200 de euro.
































Comentează acest articol