Jurnalistul american Hank Albarelli a acuzat Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a SUA că a efectuat în 1951 experienţe secrete care ar fi adus într-o stare de demenţă populaţia satului Pont-Saint-Esprit din sudul Franţei, acuzaţie ce nu convinge însă pe toată lumea, relata vineri canalul internaţional de televiziune France 24.
Cinci morţi, peste 300 de bolnavi, circa 30 de persoane spitalizate la psihiatrie… şi toate acestea din cauza unui rău numit „pâinea blestemată”.
Întâmplările datează din vara anului 1951 şi s-au petrecut la Pont-Saint-Esprit, un mic sat din departamentul Gard, în sudul Franţei. După aproape 60 de ani, jurnalistul american Hank Albarelli a afirmat că CIA se află la originea misterioasei intoxicaţii.
Dar istoricul american Steven Kaplan, care a anchetat şi el acest caz, este de părere că această nouă teză nu se bazează pe de „dovezi solide”.
Într-o lucrare apărută în 2009 în SUA, intitulată „A Terrible Mistake : The Murder of Frank Olson and the CIA’s Secret Cold War Experiments”, Hank Albarelli afirmă că faimoasa CIA ar fi întreprins în satul francez Pont-Saint-Esprit teste chimice la scară largă, fără ştirea populaţiei.
În ediţia sa din 3 martie, revista „Les Inrockuptibles” scrie că, în lucrare, CIA este acuzată că a întreprins „o experienţă secretă privind efectele LSD”, împreună cu armata americană.
Oare locuitorii din Pont-Saint-Esprit au servit drept cobai ? Pe 17 august 1951, circa 300 dintre locuitorii satului francez au suferit ceea ce părea a fi o gravă intoxicaţie alimentară.
Dar, după primele simptome, precum vărsături şi dureri de cap, la câteva zile au apărut accesele de nebunie, halucinaţiile şi tentativele de suicid. Unul dintre medicii locali vorbea în acea vreme despre „Noaptea Apocalipsei”.
În teoria sa, Hank Albarelli se bazează pe transcrierea, pe care el a obţinut-o, a unei conversaţii dintre CIA şi Laboratorul elveţian Sandoz, care a descoperit drogul LSD în 1938. Laboratorul evoca în conversaţie „secretul de la Pont-Saint-Esprit” şi dietilamida, denumirea ştiinţifică parţială a moleculei de LSD.
El se sprijină pe o altă afirmaţie tulburătoare. Foşti cercetători care lucrau pentru CIA la Fort Detrick, în SUA, i-ar fi declarat de fapt că localitatea franceză ar fi făcut obiectul unei acţiuni de „pulverizare aeriană” pe bază de LSD. Acest „eşec compleť’, spun cercetătorii, ar fi fost urmat de o a doua etapă de contaminare „a produselor alimentare locale”.
„Incoerenţe clinice” şi „logistică abracadabrantă”… „Am mai multe obiecţii în legătură cu aceste mici dovezi împotriva CIA”, afirmă istoricul Steven Kaplan, care a publicat în 2008 lucrarea „Le Pain maudit” (Pâinea blestemată) (Ed.Fayard). „Mai întâi sunt incoerenţe clinice: sunt suficiente câteva ore pentru ca efectele psihologice al LSD să se facă resimţite, or locuitorii au fost afectaţi abia după 36 de ore”, explică el pe France24.com.
„Pe de altă parte, n-au existat niciodată, referitor la LSD, problemele digestive sau cu efect vegetativ care au fost descrise de către locuitori”, a adăugat Kaplan. În fine, pentru Steve Kaplan, logistica avansată este una „abracadabrantă”. „Să oferi un asfel de drog de sinteză foarte toxic pe pâine este o fantezie”, consideră el.
„În ce priveşte pulverizarea asupra satului, acesta era imposibilă din punct de vedere tehnic în acea epocă. Dar, mai ales, n-avea nici un sens alegerea localităţii Pont-Saint-Esprit, pe jumătate distrusă de bombardamentele americane împotriva armatei germane în cel de-al doilea război mondial”, mai spune Kaplan.
Ipoteza privind implicarea CIA nu este singura emisă din 1951. Cea mai răspândită este cea care punea în cauză pâinea de la brutăria din Pont-Saint-Esprit. O ciupercă ar fi putut contamina secara folosită la producerea pâinii, provocând ergotism, o otrăvire care afectează psihologic pacientul.
Dar, fără dovezi ştiinţifice, această variantă a fost de atunci contestată, deoarece ergotismul nu mai există în Franţa din sec. al XVIII-lea. Şi astfel enigma continuă, încât istoricul Kaplan conchide că, în pofida acestei noi teze,”nu există noi elemente” pentru a stabili ce s-a întâmplat de fapt în Pont-Saint-Esprit.
































Comentează acest articol