Financiarul

În ultimii ani, o serie de noi regizori par decişi să abordeze subiectul schimbărilor economice şi politice, sociale şi culturale, produse în ţările est-europene după căderea comunismului, prin intermediul unor hohote de râs ‘sângeroase’, scrie vineri cotidianul El Pais despre ‘Concertuľ regizorului român Radu Mihăileanu.

Concentrat asupra reunirii fostei orchestre moscovite a teatrului Bolşoi în scopul unui recital la Paris, ‘Concertuľ amestecă o condamnare a decăderii artistice din fosta URSS cu fanfaronada neruşinată a noilor magnaţi ai gazelor şi petrolului, încăpăţânarea fostelor relicve ale comunismului, îndepărtate pentru că şi-au adaptat ideologia, cu emoţia provocată de muzica lui Ceaikovski, pedepsele politice în Siberia pentru artiştii de origine evreiască, cu îndărătnicia acestui popor de a face afaceri oriunde şi oricând.

Mihăileanu ştie cum stau lucrurile acum şi cum stăteau înainte, trece de la prezent la trecut şi, păstrând distanţa, precum Billy Wilder în ‘Ninotchka’ şi ‘Unu, doi, trei’, nu se mulţumeşte să atace comunismul – relele capitalismului având şi ele partea lor.
Şi aşa, apreciază cotidianul El Pais, reunirea orchestrei, comică şi patetică, ridicolă şi genială, este un portret guraliv al pungaşului în vremuri de criză.

Iar curajul de a fi adus în film concertul pentru pian şi vioară al lui Ceaikovski, însoţit de secvenţele dramatice flash-forward, este o idee strălucită, consideră sursa citată. Comedia învinge, în ciuda punerii în scenă a acestor secvenţe, prea melodramatice, mai scrie El Pais, apreciind că umorul dovedeşte că vioiciunea şi farsa pot fi mult mai periculoase decât orice stindard al solemnităţii.

Cotidianul 20 minutos consideră însă că filmul lui Radu Mihăileanu este mai aproape de registrul comic decât de cel al unei pelicule cu un mesaj profund. Inspirat din povestea adevărată a unui rus, ‘Concertuľ urmăreşte odiseea foştilor artişti ai orchestrei teatrului Bolşoi în încercarea lor de a-i înlocui pe membrii actuali pentru o reprezentaţie la Teatrul Châtelet de París.

Potrivit publicaţiei spaniole, comedia şi muzica îşi dau inevitabil mâna cu represiunea din fosta URSS, uitarea artiştilor şi dialogul intercultural dintre diferitele naţionalităţi. Chiar regizorul Mihăileanu, notează sursa citată, recunoaşte că filmul devine în cele din urmă o metaforă a relaţiilor dintre individ şi colectiv.

‘Concertuľ îmbină elemente profunde de cinema cu cotituri socio-istorice interesante şi materie primă narativă – însă Mihăileanu vrea un film profund, asupra izbăvirii artistice şi în acelaşi timp, o comedie histrionică şi încurcată, pentru a-şi încânta publicul larg.
În cele din urmă, mai apreciază sursa citată, filmul este mai aproape de al doilea registru şi încearcă să se bizuie pe o ficţiune ieftină, populară şi gălăgioasă, care se pierde în această adunătură de genuri diferite.

‘Concertuľ este un cinema european de autor şi cu săli pline, un cocktail din care reies rareori filme care rămân, mai notează 20 minutos – pentru că primează tragicomedia asupra comediei, sentimentalismul asupra sentimentelor şi aranjamentul asupra romantismului.
Nominalizat anul acesta la premiile César, ‘Concertuľ are calitatea de a se număra printre puţinele filme europene care încearcă gusturile publicului larg – până la limita răvăşirii şi încurcăturii – însă nu vinde nici măcar un minut de cinema real şi durabil, mai apreciază publicaţia spaniolă.