Financiarul

Deşi s-a dovedit dureroasă pentru mulţi, actuala criză economică oferă oportunitatea de a evalua economiile est-europene la peste 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, dar şi o şansă de a vedea care sunt provocările şi oportunităţile care se deschid în faţa acestora, notează cotidianul ucrainean Kyiv Post.

Criza economică globală a reprezentat fără îndoială cel mai mare şoc economic de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, dar, per ansamblu, Europa de Est s-a descurcat relativ bine ca bloc.
Devaluările monedelor au fost relativ blânde, cu excepţia Ucrainei unde moneda s-a devaluat cu 50%. De asemenea, împrumuturile de întrajutorare au fost mai mici decât în cazul crizei pieţelor emergente din urmă cu 10 ani, spre deosebire de lumea dezvoltată.

Chiar dacă multe state au solicitat asistenţa financiară, solvenţa statelor a rămas relativ bună prin comparaţie cu pieţele dezvoltate, ajutată de ponderea mai mică a datoriei în PIB.
Din perspectiva investitorilor, pe o perioadă de 20 de ani, Europa de Est a primit 700 de miliarde de dolari în investiţii nete. Polonia a primit o mare parte din sumă – aproximativ 110 miliarde – în timp ce cea mai mare ţară din regiune, Rusia, a atras doar 43 de miliarde, iar Ucraina s-a situat undeva pe aproape, cu 41 de miliarde.

Din 30 de ţări din regiune, 15 au intrat în UE, care a jucat un rol important în atragerea de investiţii străine în respectivele ţări, uneori indiferent de reformele realizate.
Polonia a avut de asemenea şi una dintre cele mai elastice economii, cu o creştere a PIB-ului de 0,8 procente, în 2009. Prin contrast, vecina sa, Ucraina, a înregistrat o scădere de 15 procente a PIB-ului, printre cele mai accentuate declinuri.

Rusia este într-o poziţie puternică şi în acelaşi timp vulnerabilă, ca urmare a exporturilor sale de petrol şi gaze. Proprietatea întreprinderilor ruseşti se concentrează în mâinile unui mic grup de actori dominat de stat şi de oligarhi. Rusia a fost până acum incapabilă să îşi diversifice economia şi să îşi atragă investiţii masive în sectoarele-cheie.

Lipsa de competiţie din Rusia, infrastructura sa proastă, dependentţa puternică de importul bunurilor finite şi sistemul bancar nereformat rămân probleme importante.
Ucraina este cea mai mare piaţă internă după Rusia, cu aproximativ 46 de milioane de persoane şi beneficiază de o monedă ieftină, de o largă bază de resurse şi de o amplasare geografică strategică.

După Revoluţia Portocalie din 2004, Ucraina a petrecut cinci ani „la mila” pieţelor internaţionale şi a fost capabilă să îşi atragă investiţii importante în sectorul bancar.
Aşa cum s-a întâmplat şi în Polonia, sectorul său bancar este în prezent în mare parte integrat în instituţiile financiare europene, care deţin peste 50 la sută din activele bancare.

În lipsa susţinerii din partea băncilor europene, sistemul financiar al Ucrainei s-ar fi prăbuşit, cu consecinţe sociale dramatice, în timpul crizei. Aproximativ 90% din investiţiile directe în Ucraina de la obţinerea independenţei au intrat în ţară de la Revoluţia Portocalie şi o mare parte în sistemul bancar.

Pe de altă parte, sectorul care s-a bucurat în mod redus de atenţie este agricultura. Ucraina ar putea hrăni aproximativ 1 miliard de persoane şi este printre liderii globali în producţia agricolă. Agricultura este responsabilă pentru 8% din PIB-ul Ucrainei – pe locul al doilea în lume ca procentaj din PIB – şi pentru 20% din exporturile ţării.

Potrivit Kyiv Post, Bulgaria şi România şi-au atras investiţii ca urmare a rapidei lor integrări în Uniunea Europeană, în timp ce Kazahstanul a reuşit să atragă capital consistent şi în mari cantităţi. În 2009, acesta a atins 22 de miliarde de dolari, ca urmare a investiţiilor chineze, în special în petrol.

Naţiunile est-europene au şanse să rămână principalii beneficiari ai noilor investiţii străine în condiţiile în care piaţa de 300 de milioane de persoane a ţărilor din regiune, neintegrate în UE, este încă insuficient băgată în seamă de investitori.
Pentru investorii, câştigurile financiare vor fi o măsură a felului în care aceste economii se adaptează necesităţiilor lor pe termen lung, mai degrabă decât speranţelor teoretice la integrarea în UE. Aceasta poate fi noua realitate a Europei de Est.